
Calmul fragil din USL ar putea fi în viitorul apropiat din cauza nemulțumirilor acumulate de baronii PSD vizavi de colegii liberali care la ultimele negocieri pe funcții au obținut poate mai mult decât ar fi trebuit. Mai mult, premierul Ponta pozează într-un personaj conciliant, în timp ce baronii PSD atacă frontal. Declanșatorul acestor neliniști din USL a fost declarația ministrului liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu care a spus că, în viitor, decontările din domeniul sănătății la spitalele private ar putea dispărea. Astfel, baronul de Constanța al PSD, președintele Consiliului Județean Nicușor Constantinescu, a declarat ieri că este consternat de ultimele declarații ale ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, referitoare la preluarea spitalelor publice de la autoritățile locale și județene și sistarea decontării serviciilor medicale prestate de spitalele private. „În calitate de presedinte al CJ Constanta și de președinte interimar al Uniunii Nationale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) constat că ministrul Sănătății, prin declarațiile publice făcute în ultimele zile (duminică și luni n.n) s-a situat în afară programului de guvernare, pentru că primul-ministru, Victor Ponta, și-a asumat, prin programul cu care a fost votat în Parlament, descentralizarea, cu date și termene precise a tuturor activităților desfasurate si coordonate prin intermediul institutiilor deconcentrate. Se urmareste ca prin principiul subsidiaritatii, coordonarea si administrarea politicilor din domeniul agriculturii, sănătății, educației, economiei, internelor, etc. să treacă în sarcina autorităților locale, județene și regionale. În clipa în care faci asemenea declarații de intenție, după ce se consideră că ai fost de acord cu programul guvernului din care faci parte, deducția logica este că te situezi în afara guvernului'', a declarat, ieri, Nicușor Constantinescu.
Descentralizarea și mutarea puterii în baronii
?ê?£eful CJ Constanța a arătat că Parlamentul României a votat Guvernul Ponta II al USL, al cărui pilon central este chiar descentralizarea, iar ''afirmația ca spitalele județene trebuie să se întoarcă la minister, la București, este în afara programului de guvernare''. De asemenea, baronul de Teleorman, Liviu Dragnea în prezent vicepremier, a declarat că măsurile prezentate de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, între care eliminarea finanțării pentru spitalele private, nu au fost discutate în Guvern, el apreciind că declarația acestuia a fost "neinspirată". El a precizat că a fost sunat de mai mulți primari și președinți de Consilii Județene în legătură cu acest lucru. "Mai mulți primari, președinți de CJ m-au sunat în aceste zile. Când au fost trecute spitalele în subordinea autorităților locale aveau foarte multe datorii, nu a fost un management bun cât au fost în subordinea Ministerului Sănătății, iar după ce au trecut la autoritățile locale, au fost curățate datoriile, managementul s-a îmbunătățit", a spus Dragnea.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















