
Președintele Traian Băsescu a invitat trupa de artiști să joace spectacolul "Blonda, chiorul și piticul" la sala de spectacole a Palatului Cotroceni, la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord, șeful statului urmând să fie prezent în sală, alături de soția sa, Maria Băsescu.
"Președintele României, Traian Băsescu, invită trupa de artiști să susțină piesa de teatru în sala de spectacole a Palatului Cotroceni, la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord. Președintele va fi prezent în sală alături de doamna Maria Băsescu. în România, libertatea de exprimare este totală", a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului, consilierul prezidențial Valeriu Turcan.
ștefanis Lupu, regizorul comediei "Blonda, chiorul și piticul", a declarat că directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, i-a cerut să schimbe titlul spectacolului, pentru a fi jucat în continuare în respectiva instituție, însă aceasta spune că obscenitatea limbajului a dus la anularea piesei.
Regizorul ștefanis Lupu a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, a venit la el, în seara premierei (14 mai), și i-a spus: "Schimbați titlul și vedeți ce faceți ca să mai jucați".
?à?ín schimb, Iustina Cornel, directoarea Sălii Dalles, care găzduia "Blonda, chiorul și piticul", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa nu a avut de-a face cu titlul piesei, ci cu "obscenitatea limbajului" din spectacol.
"Piesa lui este o obscenitate de la început la sfârșit", a spus Iustina Cornel. "Nu aveam cum să scot publicul din sală, pentru că era premieră, dar dacă Ion Dalles ar vedea obscenitățile acestea s-ar răsuci în mormânt", a adăugat ea. Directoarea Sălii Dalles consideră că regizorul a ales să își facă reclamă prin acest scandal, după ce la premiera piesei a reușit să vândă doar trei bilete.
?à?ín schimb, ștefanis Lupu a spus că spectacolul, la a cărui premieră sala a fost plină, nu este "cu nimic mai obscen decât ce se joacă acum", adăugând că expresiile folosite în "Blonda, chiorul și piticul" sunt "rupte din context" de către Iustina Cornel. "Este vorba de o mare dramă a societății în care trăim", a descris el acțiunea din piesă. "Este vorba despre un medic care este disponibilizat și îl sună creditorii", a adăugat regizorul. Potrivit acestuia, din galeria personajelor piesei "Blonda, chiorul și piticul" fac parte și un profesor de geografie disponibilizat, dar și polițiști anchetați.
Despre titlul piesei, ștefanis Lupu a spus că acesta este simbolic și "?à?ínseamnă puterea". "?à?ín țara în care trăim noi, suntem și blonzi și chiori și pitici", a explicat el, precizând că nu speculează defectele fizice în spectacolele sale.
După premiera din 14 mai, piesa nu se va mai juca la Sala Dalles. Directoarea Dalles, Iustina Cornel, a spus că, din punctul său de vedere, contractul dintre Teatrul Odiseu, care pune în scenă piesa "Blonda, chiorul și piticul", și Universitatea Populară "Ioan I. Dalles" este încheiat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















