
Președintele Traian Băsescu a spus ieri că atâta timp cât va fi șeful statului, liderul PSD, Mircea Geoană, nu va ajunge niciodată premier. Într-un interviu acordat BBC, Băsescu a declarat că s-a referit la Geoană atunci când a spus, la finalul consultărilor de la Cotroceni privind votul uninominal și Pactul pentru Educație, că "nu aș vrea să-i văd pe cei care astăzi au considerat că nu trebuie să vină la discuții (…) cu unghiuțele zgâriind în poarta Cotroceniului când se vor face guverne".
Băsescu i-a transmis ieri "veșnicului prim-ministru Geoană, pentru că el se vedea prim-ministru înainte de alegerile din 2004", "să nu-și facă iluzii că va fi vreodată prim-ministru al României, cât timp eu sunt președintele României". Băsescu a adăugat că, deși putea refuza discuțiile privind votul uninominal, de la discutarea Pactului pentru Educație, "un politician responsabil care, mai ales, se visează prim-ministru al acestei țări, și uneori chiar și președinte, n-avea voie să lipsească". În replică, Geoană a spus că se vor vedea la alegeri în 2008 și 2009, liderul PSD apreciind că va veni și vremea schimbării, iar poporul va decide cine sunt conducătorii.
Cioroianu are un mare deficit de educație
În interviul acordat BBC, Băsescu s-a referit și la prestația ministrului de externe, liberalul Adrian Cioroianu, despre care a spus că "nu este un bun ministru de externe" și că "eu am avut cu acest om mai multe deplasări și vă pot spune că are un mare deficit de educație". Băsescu a spus că gestul pe care Cioroianu l-a făcut în relația cu regele Juan Carlos "categoric este într-un șir de gafe ale ministrului de externe" și că "măcar și ca vârstă" putea fi controlat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















