-Nu mă simt singur pentru că sunt în mijlocul poporului-, a spus Traian Băsescu, înconjurat de mulţime şi flancat de SPP-işti, în Piaţa Sfatului din Braşov. Aici a început Băsescu să menţină -contactul strans cu populaţia-, după cum a promis că va face pană la referendumul privind demiterea sa. Preşedintele suspendat a făcut băi de mulţime, a dat mana cu oamenii, le-a mulţumit pentru susţinere, a împărţit promisiuni. La încheierea ediţiei, susţinătorii lui Băsescu erau aşteptaţi în Piaţa Constituţiei, la un miting organizat de Fundaţia pentru Înfrumuseţarea Capitalei şi Asociaţia pentru Siguranţa Cetăţenilor.
-Cetăţeni suspendaţi de mafie-
Oamenii s-au pregătit să îi arate susţinerea preşedintelui suspendat, aşa că unii dintre ei s-au declarat, în spirit de solidaritate, cetăţeni autosuspendaţi. Băsescu a fost rugat să nu se lase… nici în faţa premierului Călin Popescu Tăriceanu, şi nici faţă de cei -322 de hoţi- din Parlament care au votat pentru suspendarea sa. Le-a răspuns printr-o strangere de mană şi un zambet. S-a abţinut de la discursuri, dar nu de la atacurile împotriva guvernării, susţinute de manifestanţi: -Dumnezeu să-l ierte-, i-a transmis Băsescu premierului Tăriceanu, iar oamenii l-au acompaniat cu lozinci antiguvernamentale.
Coincidenţa: Stolojan
Printre cei adunaţi în Piaţa Sfatului s-a remarcat şi liderul PLD, Theodor Stolojan, venit -întamplător- la manifestaţie, potrivit declaraţiilor sale. La aparenţe a ţinut şi Băsescu, deranjat de camerele de filmat care îl urmăreau peste tot. Asta pentru că preşedintele suspendat a susţinut că nu mai vrea să fie acuzat că apare pe la toate posturile de televiziune.
Aşteptat la Iaşi
Următoarea baie de mulţime aflată pe agenda lui Băsescu va avea loc la Iaşi, potrivit declaraţiilor liderului filialei locale a PD, Dan Carlan. -Traian Băsescu a fost întotdeauna foarte bine primit de ieşeni, Domnia Sa avand o simpatie aparte pentru locuitorii acestui oraş-, a apreciat Carlan. Democratul a explicat că peste 10000 de ieşeni vor veni să îl susţină pe Băsescu, în cadrul unui miting pregătit încă de pe acum.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















