Premierul Calin Popescu Tariceanu nu are de gand sa ii ia locul lui Traian Basescu la presedintie si se arata sceptic in privinta sanselor PSD de a-si rezolva problemele numai prin plecarea lui Adrian Nastase din principalul partid din opozitie.
Tariceanu a acceptat sa il analizeze pe Basescu din punct de vedere al personalitatii acestuia, pe un ton -lejer-, in cadrul unei emisiuni radio. Premierul s-a abtinut sa comenteze relatiile profesionale cu seful statului, destul de tensionate in ultima vreme. Mergand pe principiul ca fiecare om are defectele lui, insa important este ca suma calitatilor sa prevaleze acestor defecte, Tariceanu l-a caracterizat pe seful statului ca pe -un om de chef-. El isi explica simpatia pe care o au oamenii fata de Basescu prin faptul ca presedintele are o personalitate apreciata, in general, de romani. In ciuda acestui fapt, premierul a declarat ca nu viseaza sa se aseze pe scaunul prezidential, ci prefera sa stea aproape de pulsul -vietii partidelor- si sa promoveze valorile si ideologia liberale.
Pe acelasi ton jucaus, Tariceanu s-a aratat surprins de faptul ca fostul lider PSD, Adrian Nastase, a pierdut sustinerea propriului partid. -Este foarte simpatic ca pe Adrian Nastase sa-l dea afara Vanghelie, Mihalache si altii ca acestia. Nu-mi imaginam ca Nastase va fi dat afara din PSD de Vanghelie si altii ca el. Nastase a facut greseli, dar sa ajunga sa primeasca lectii de morala de la baietii aia…-, a spus premierul. Ca lider al PNL, Tariceanu se arata relaxat in privinta amenintarii social-democrate deoarece, in opinia lui, -garnitura- PSD nu are deocamdata suficienta credibilitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















