Dupa avalansa de speculatii care dadeau ca sigure un conflict iscat intre presedintele Traian Basescu si ministrul justitiei, Monica Macovei, pe seama textului ordonantei de infiintare a DNA, presedintele a asigurat, paradoxal, ca, dintre toti ministrii cabinetului Tariceanu, chiar Monica Macovei este ministrul care se bucura de cel mai mare sprijin din partea lui.
Basescu a desfiintat in cadrul unei emisiuni a postului de televiziune national toate suspiciunile referitoare la neintelegerile dintre Cotroceni si ministrul justitiei. Presedintele a spus, in cadrul unei emisiuni televizate pe postul national, nu doar ca zvonurile sunt nefondate, ci ca este chiar principalul sustinator al ministrului. -Este o mare eroare. Nici macar un ministru nu are sustinerea pe care i-o dau ministrului Macovei, pentru un motiv simplu: ea nu are un partid in spate, iar pozitia neutra pe care eu o am constitutional in raport cu partidele ma obliga sa substitui, intr-un fel sau altul, ceea ce dansa nu are, adica un partid care sa o sustina-, a spus Basescu. Presedintele a asigurat ca, desi mai multe voci politice, printre care atat reprezentanti ai UDMR, cat si mai multi membri marcanti ai PNL, au atacat public pe ministrul justitiei, in timpul discutiilor pe care le-a purtat la Cotroceni cu partidele politice privind sprijinul pentru aprobarea ordonantei de infiintare a DNA, niciuna dintre formatiunile politice nu a criticat modalitatea de numire a procurorului sef al DNA, Daniel Morar. Basescu a recunoscut ca pericolul semnalat de unele partide privind exercitarea unui control politic prin numirea de catre ministrul justitiei a sefului DNA exista si ca CSM ar trebui sa fie cel care numeste seful Directiei. -Eu pot intelege o asemenea abordare, pentru ca exista un oarecare sentiment ca, fiind propunere facuta de la guvern, ar exista riscul sa se faca propuneri care ar fi, ar reprezenta un control politic. Si eu inteleg aceasta abordare. Sigur, nu-i cazul doamnei ministru Macovei, dar maine putem sa avem un ministru politic…-, a explicat presedintele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















