Home Politic Basescu ii da satisfactie tot lui Iliescu

Basescu ii da satisfactie tot lui Iliescu

DISTRIBUIŢI

Dupa multe luni de focuri incrucisate, vecinii Basescu si Nastase s-au asezat, miercuri seara, la aceeasi masa, dar nu in curtea stabilimentului din Prezan, ci la Palatul Victoria. Saptamana trecuta, presedintele Iliescu, in plina campanie mediatica, deplangea, mai mult sau mai putin voalat, faptul ca cei doi n-au putut sa aiba o relatie de buni vecini si ca n-au putut determina impreuna pacea de la Capitala. Remarca prezidentiala venea sa sublinieze ceea ce, probabil spre nemultumirea lui Ion Iliescu, nu facusera ziarele in saptamana respectiva. Si anume ca seful statului a raspandit pacea printre pesedistii si democratii bucuresteni, lucru pe care nu l-a putut face Adrian Nastase. N-a zis presa, a zis-o presedintele. Iata insa ca premierul Nastase a renuntat la embargoul impus lui Basescu. Ultima data cand premierul l-a invitat la Palat pe liderul democrat, intalnirea a fost anulata rapid ca urmare a unor declaratii dure ale lui Basescu la adresa lui Nastase. Interesant este ca dupa discutia cu Nastase, care n-a fost de fapt decat una de principiu, fara rezultate fulminante, presedintele PD i-a dat, strategic, satisfactie tot lui Ion Iliescu, pentru a adanci si mai mult prapastia dintre Cotroceni si Victoria.

Salvarea aparentelor

Intalnirea fusese initial anuntata de presedintele PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, desi ulterior oficialii guvernamentali si cei din cadrul PSD au infirmat informatia. Dan Ioan Popescu s-a dovedit a fi mai bine informat, caci tete-a-tete-ul s-a produs. De altfel seful PSD Bucuresti s-a aflat si el la Palatul Victoria la ora intalnirii, dar si-a strans doar mana cu Basescu, fara a participa la discutii. Surse bine informate ne-au relatat ca Adrian Nastase a pastrat aparentele, intrebandu-l pe presedintele PD de ce a trebuit sa treaca atata timp pentru a se ajunge la masa negocierilor. Traian Basescu s-a multumit sa-l priveasca gales pe premier. Fireste ca remarca premierului era nelalocul ei daca tinem cont ca Basescu il pusese pe premier in varful piramidei coruptiei din Romania, iar Adrian Nastase il trimitea mai tarziu pe acesta sa discute cu Gabriel Oprea, pentru ca -oricine ar vrea sa discute cu primul ministru, cu Papa sau cu secretarul general al ONU-.

Negocierea continua

Desi era de asteptat ca cei doi sa discute concret punctele nevralgice ale razboiului de la Primaria Capitalei, aceleasi surse au apreciat ca Nastase si Basescu au avut doar o discutie de principiu. Aceasta discutie de principiu, perceputa de unii democrati drept o incercare a presedintelui PSD de a contrabalansa ofensiva de imagine a lui Ion Iliescu, a avut de fapt acelasi rezultat ca si discutiile in care a intervenit seful statului. Adica s-a cazut de acord ca lucrurile sa fie puse la punct prin discutii cu consilierii municipali si cu ministrii de resort.

Presedintele PD pune sare pe rana

-Primul ministru nu a reusit sa realizeze aceasta comunicare, probabil fiind vorba si de o anumita relatie interpartinica. Necomunicarea dintre primarul general al Capitalei, seful unui partid din opozitie, cu vecinul sau, altminteri de locuinta, care este primul ministru si care este seful partidului aflat la guvernare, a impiedicat o relatie fireasca si, in aceste conditii, m-am simtit obligat sa pot ajuta la stabilirea acestei comunicari-. Aceasta este declaratia presedintelui Iliescu, din urma cu doua saptamani, care pare sa fi lovit in orgoliul premierului atat de mult incat sa accepte un dialog cu Basescu, pentru a nu-l lasa pe presedinte sa culeaga toti laurii. Mai mult, insusi Dan Ion Popescu declara, cu cateva ore inaintea intalnirii Nastase – Basescu, ca pacea de la Capitala a fost obtinuta mai devreme ca presedintele Iliescu sa intervina pentru a media conflictul. Iata insa ca, dupa dialogul de la Palat, Traian Basescu il loveste din nou sub centura pe Nastase, afirmand ca pana si aceasta invitatie de la premier a venit gratie pacifismului insuflat de presedinte.

Acesta apreciaza ca intalnirea este urmarea medierii si interventiei presedintelui Ion Iliescu in problemele Bucurestiului. -Intalnirea de ieri este un prim semn pentru intrarea in normalitate. Discutia cu primul ministru a vizat modul in care factori de decizie din guvern se pot implica pentru rezolvarea problemelor Bucurestiului. Capitala are nevoie de o conlucrare a tuturor institutilor statului pentru rezolvarea problemelor care afecteaza dezvoltarea Bucurestiului-, a mai spus Basescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.