Presedintele PD, Traian Basescu, il provoaca din nou pe Adrian Nastase. Dupa ce a declarat public ca actualul premier ar trebui inlocuit cat mai grabnic cu Mircea Geoana sau cu Ioan Mircea Pascu, actualul sef al executivului a anulat o intalnire programata anterior cu primarul general al Capitalei. Discutiile urmau sa aiba loc la Palatul Victoria, subiectul principal fiind fireste legat de blocajul aparut in cazul creditelor BEI.
Ieri dimineata insa, intr-o emisiune tv, Traian Basescu i-a cerut lui Adrian Nastase, public, sa treaca peste acest mic detaliu, adica peste repetatele ofense politice, si sa accepte o intalnire -de dragul bucurestenilor-. -Faptul ca eu sunt de parere ca Adrian Nastase nu este de departe cel mai bun prim-ministru al Romaniei de dupa *89 sau faptul ca am spus ca ar fi mai potriviti Mircea Geoana sau Ioan Mircea Pascu n-ar trebui sa-l impiedice pe acesta sa puna inainte interesul bucurestenilor si sa stam de vorba pentru a rezolva acest blocaj politic al creditelor BEI-, a spus Basescu. Liderul democrat sustine ca referirile sale privind nevoia ca Adrian Nastase sa fie inlocuit fac parte dintr-un alt registru si primul-ministru ar trebui sa nu incurce borcanele.
Acesta a incheiat precizand ca asteapta un raspuns din partea presedintelui PSD pentru invitatia pe care a lansat-o. Basescu s-a aratat dispus ca alaturi de premier sa participe la discutii si ministrul industriilor, Dan Ioan Popescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















