
După convocarea unui „CSAT economic“, întâlnire la care au fost prezenți premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, liderul de la Cotroceni, Traian Băsescu, a făcut în primul rând apel la calm, iar clasei politice i-a cerut să rămână în cadrul unor parametri normali și să scoată din discursul public mesajele populiste de mărire a pensiilor și a salariilor. Șeful statului a precizat că în actualul context economic mondial este nevoie, la nivelul politicienilor, de prudență. „Aș face o atenționare extrem de serioasă asupra acelora care mai zilele trecute anunțau măriri peste măriri de salarii, indexări, creșteri de pensii cu 50% din creșterea salariului mediu. Astfel de declarații, mai ales când vin din partea unor politicieni făcând parte din arcul guvernamental, fac rău României și creează neîncredere în capacitatea României de a continua programele la care s-a angajat“, a declarat Traian Băsescu. Președintele a spus că în prezent cuvintele de ordine sunt „prudență“ și „stabilitate“. „România trebuie să continue să fie prudentă. Am restabilit niște echilibre macroeconomice fragile, dar în contextul internațional nu există decât o singură conduită a oamenilor politici români: responsabilitate și prudență“, a spus președintele. Acesta a mai adăugat că acest avertisment este îndreptat în special către partidele care formează arcul guvernamental.
Diseminarea fricii prin presă
De asemenea, șeful statului a făcut un apel la mass-media pentru ca instituțiile de presă să nu agite acest subiect pentru a disemina frică în rândul populației, adăugând că situația este sub control. „Îmi permit, poate pentru prima dată, să fac un apel la presă, având în vedere importanța extraordinară a factorului psihologic în astfel de momente, să încerce să fie, la rându-i, prudentă cu etichetările. Și în ceea ce privește evoluțiile internaționale, și în ceea ce privește România. Nu are nimeni niciun interes să genereze panică, pentru că nu este cazul să fim în panică“, a declarat Traian Băsescu. Acesta a mai spus că sistemul bancar românesc este bine capitalizat, fapt certificat de guvernatorul BNR. El a adăugat că, dacă a cerut „prea mult“, înseamnă că a greșit din nou în relațiile cu presa. Potrivit acestuia, atmosfera în care românii trec peste acest moment de îngrijorare al investitorilor poate fi o atmosferă decentă. „Nu vă cer optimism, nu vă cer nimic altceva decât decență și responsabilitate în exprimări“, a menționat președintele Băsescu.
USL strâmbă din nas
Mesajul președintelui nu a prins foarte bine la uzurpatorii actualilor lideri ai USL. Tăriceanu și Geoană au avut și ei declarații pe marginea acestui subiect legat de populismul excesiv al clasei politice. „Acest apel ar trebui să fie îndreptat exclusiv către coaliție, cu toate că președintele a vorbit în termeni destul de vagi și de generali, adresându-se întregului spectru politic, în pofida faptului că, din câte știu eu, opoziția nu poate să majoreze salariile, ci numai Guvernul (…) Cred că președintele face mai mult un frumos joc de teatru decât un demers real, pentru că acest demers, în loc să-l facă public, putea să-l facă direct cu partidele din coaliție“, a declarat fostul prim-ministru liberal, citat de RFI. La rândul său, Mircea Geoană a propus cinci direcții pentru un proiect „consensualizat politic“ de limitare a efectelor crizei, astfel încât România să poată trece de uraganul care vine, el avertizând că „toate partidele vor trebui să dea drumul din brațe clanurilor politico-economice care sifonează banii publici“.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















