-Nu sunt si nu voi fi o victima, ci calaul unui sistem politic putred si corupt care functioneaza ca in anii *50-, a declarat ieri liderul democrat, Traian Basescu. El a raspuns dur afirmatiilor presedintelui Ion Iliescu, facute la emisiunea -Starea natiunii-, care califica drept incorecta -incercarea de autovictimizare si de politizare din partea lui Basescu a activitatii de la Cotroceni-. Liderul democrat a precizat ca nu se victimizeaza, insa nu are alta solutie decat sa explice public ce s-a intamplat la audieri, inscenarea pe care i-au instrumentat-o PSD si Adrian Nastase, realizata cu acordul tacit al presedintelui. Basescu a amenintat in acest context ca -cei care si-au asumat coparticiparea la aceasta inscenare politica vor fi nevoiti sa suporte si costurile- declarandu-se totodata imun la -amenintarile cu Parchetul- ale presedintelui.
Iliescu, partas la o inscenare
Liderul democrat l-a acuzat pe Ion Iliescu ca refuza sa-si asume o responsabilitate prevazuta in lege, incercand sa minimizeze rolul comisiei de la Cotroceni. -Iliescu sustine ca aceasta comisie ar fi un fel de tribunal al muncii sau o instanta de contencios administrativ. Parerea mea insa este ca aceasta comisie este fundamentala-, a declarat Basescu. Aceasta institutie e obligata in cazul meu sa cerceteze un abuz, a continuat el, adaugand ca Iliescu se sustrage acestei responsabilitati -de dragul unui joc politic-. Pentru a-si sustine afirmatiile, liderul democrat a citat Legea 115 privind responsabilitatea ministeriala, care prevede ca aceasta comisie se ocupa cu -analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unor infractiuni-, si nu a litigiilor administrative sau de munca.
La acuzatia lui Ion Iliescu conform careia -Basescu vrea ca presedintele sa se substituie procurorului-, liderul democrat a replicat ca el ar fi vrut -doar o ancheta corecta, iar nu un anumit raspuns-. -Daca ancheta ar fi fost corecta, n-ar fi trebuit sa ma justific acum in fata PNA-, a opinat el, adaugand ca Iliescu si-a asumat astfel -responsabilitatea continuarii unei inscenari politice-.
Documentele PNA contrazic declaratiile presedintelui
Basescu a catalogat drept false si afirmatiile lui Iliescu potrivit carora el ar fi vazut documentele oficiale transmise de PNA, precum si probatoriul care se afla in spatele sesizarii. -Pot contrazice aceste afirmatii prin prezentarea primelor doua minute ale celor doua audieri-, a declarat liderul democrat. El a explicat ca la fiecare dintre audieri a cerut in mod repetat sa-i fie prezentate documentele oficiale si sa i se permita aplicarea dreptului la aparare, asa cum este el prevazut in Codul de procedura penala. -In schimb, eu am avut in fata doar trei foi-, a spus Basescu, adaugand ca -intentionat- Iliescu transforma comisia intr-un tribunal pentru litigii administrative tocmai pentru a ascunde neregulile. Faptul ca activitatea comisiei trebuie sa se desfasoare conform Codului penal, a explicat Basescu, este dovedita si de sesizarea de la PNA, semnata de procurorul general, Ioan Amariei. Acesta mentioneaza ca -activitatea infractionala inlesnita si de Traian Basescu impune extinderea cercetarilor si efectuarea urmarii penale conform Codului penal-.
-Acceptand sa fie partas la aceasta inscenare politica, Ion Iliescu m-a convins ca nu s-a schimbat deloc, asa cum am crezut un timp, si a ramas acelasi ca pe vremea cand l-a executat pe Roman-, a conchis Basescu.
Ion Iliescu: -Este regretabil cea ce face dl Basescu…-
-Este regretabil ceea ce face domnul Basescu, agitatia pe care o intretine, care este si incorecta ca maniera de comportament si de lipsa de respect fata de niste institutii, comisia care s-a creat pe langa presedinte, prin legea privind raspunderea ministeriala, nu are deloc in vedere ca presedintele sa se substituie instantelor si, cu atat mai putin, o comisie care lucreaza pe langa presedinte. Este un filtru care s-a creat, chiar pentru a-i proteja pe demnitari, fosti sau actuali ministri, pentru ca au fost si asemenea situatii, sunt reclamatii de ordin administrativ, i s-a desfacut contractul de munca din minister (…) Aceasta comisie nu are calificarea sa se pronunte pe fond, pe fond se pronunta numai instanta. (…) Asa vrea domnul Basescu, ca presedintele sa se fi substituit procurorului si sa decida <nu este cazul sa se cerceteze>. (…) Deci din acest punct de vedere, incercarea de autovictimizare si de politizare a acestei chestiuni este incorecta din partea domnului Basescu, si ca demnitar, si ca om politic, sef de partid. Din contra, asemenea oameni trebuie sa se pronunte pentru functionarea legii si functionarea institutiilor…-, a declarat Ion Iliescu joi seara, la -Starea natiunii-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















