Senatorul PD Radu Berceanu a spus ieri că prețul plătit de PNL către PSD pentru susținerea bugetului în Parlament este de 2,4 miliarde lei (700 milioane de euro, n.r.). Berceanu a spus că în urma unei analize a democraților, această sumă va ajunge, potrivit lui Berceanu, în județele conduse de social-democrați, nu prin intermediul Direcției Finanțelor Publice, ci prin intermediul consiliilor județene, care vor face împărțirea banilor în funcție de interesele din zonă. În opinia senatorului democrat, acordarea acestor sume către județele conduse de PSD are și "o bătaie mai lungă", în sensul că acești bani ajung în teritoriu cu șase luni înainte de alegerile locale din 2008, când PSD "va folosi rezultatele acestor șpăgi". Berceanu a prezentat și un clasament al sumelor acordate prin bugetul de stat "celor mai norocoși/abili președinți de consilii județene", în top aflându-se județele Olt și Teleorman, conduse de PSD, urmate de Vaslui (PRM).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















