
Atacurile constante ale Elenei Udrea la adresa actualei conduceri a PDL-ului au stârnit reacții puternice la vârful formațiunii care nu mai dorește să tolereze un astfel de comportament. În acest sens, liderul PDL Vasile Blaga a declarat ieri că, în cazul în care nu va înceta atacurile la adresa partidului, este foarte posibil să fie luate măsuri ce pot merge până la excludere, menționând că speră să nu se ajungă până acolo, dar că aceasta riscă într-o astfel de situație o suspendare din PDL. „Ar trebui să decidă, până la urmă, doamna Udrea: mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid, că despre asta este vorba. Poate să rămână în partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată de peste 100.000 de membri, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm Statutul. Nu este o amenințare, este o constatare”, a declarat Blaga. Liderul democrat-liberal a adăugat că "în interiorul partidului nu sunt VIP-uri", iar deciziile trebuie respectate de toată lumea. El a apreciat că ieșirile critice ale Elenei Udrea nu fac bine PDL în an electoral și ar prefera ca aceasta să fie "mai mult colegă de partid și să nu joace rolul analistului sau a Mamei Omida".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















