
„Responsabilul cu mesajele dure“ al PD-L, Vasile Blaga, a ieșit din nou la rampă pentru a avertiza PSD și a cere repunerea pe alte baze a Guvernului. „E momentul unei restructurări guvernamentale până la alegerile prezidențiale“, a declarat ministrul dezvoltării regionale, care a dat de înțeles că sunt prea mulți miniștri PSD care duc politici contrare celei a prim-ministrului.
„O parte dintre cei de la PSD s-au comportat încă din decembrie anul trecut ca și cum ar fi în opoziție sau măcar nu și-ar fi dorit coaliția… Dar în momentul ăsta văd că am avut dreptate când am spus că există mai multe PSD-uri pentru că sunt unii care își doresc să colaborăm în continuare și alții care știu că împreună cu domnul Geoană pierd totul în partid. Din păcate, a doua categorie se impune în PSD, mai departe n-aș vrea să comentez“, a completat Blaga. Totodată, secretarul general al PD-L a făcut cunoscut faptul că PD-L nu se va ruga de PSD să-și schimbe oamenii cu probleme din Guvern, ci premierul va fi cel care va face propunerile direct în fața coaliției.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















