UDMR va participa la întalnirea convocată de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru elaborarea strategiei postaderare, dar preşedintele formaţiunii politice din coaliţia de guvernare nu va fi prezent! Pentru că Marko Bela, cică, are treabă cu nişte invitaţii oficiale în Serbia… În locul lui se va trezi de dimineaţă Laszlo Borbely. (Atitudinea pe care o adoptă UDMR este cel puţin dubioasă, o excursie în Serbia nu justifică absenţa de la discuţiile pe o strategie de postaderare şi avand în vedere situaţia guvernului în parlament, alegerea lui Marko Bela poate fi un semnal îngrijorător pentru Călin Popescu Tăriceanu). Propunerile cu care se vor prezenta la Palatul Victoria reprezentanţii maghiarilor în parlament şi guvern se referă la dezvoltarea infrastructurii şi a descentralizării. Bineînţeles că problema minorităţilor va fi şi ea abordată de delegaţia condusă de ministrul delegat pentru lucrări publice, Laszlo Borbely.
În schimb, liderul Marko Bela a rezolvat, printre primii, problema europarlamentarilor din partea formaţiunii pe care o conduce. Pe listă figurează şi numele ministrului comunicaţiilor, Nagy Zsolt, acuzat de trădare şi spionaj. Dar favoriţi, în situaţia în care Uniunea va obţine scorul electoral obişnuit, de 7%, sunt Iuliu Winkler, ministru delegat pentru comerţ, şi Attila Korodi, secretar de stat în Ministerul Mediului, pentru că acest scor înseamnă doi reprezentanţi în PE. Aşa că Marko Bela se declară mulţumit de listele UDMR pentru Parlamentul European şi îi ia apărarea lui Nagy Zsolt. -Este inacceptabil ce i se întamplă unui ministru, unui demnitar, fără să existe o decizie, o concluzie clară… Nu este menirea presei, a politicienilor, să suplinească justiţia. Justiţia trebuie să-şi spună cuvantul. Nu suntem dispuşi ca, pe baza unor presupuneri, să fim sfidaţi, să spunem cine e moral şi cine nu e moral în UDMR şi cine e trădător sau nu-, a spus Marko Bela. Liderul UDMR a declarat că el nu crede în acuzele de trădare la adresa unor politicieni maghiari, în opinia sa astfel de acţiuni nefiind altceva decat încercări de discreditare a formaţiunii pe care o conduce. În total, din partea UDMR şi-au depus candidatura 12 persoane, a căror campanie va fi coordonată de deputatul Kelemen Hunor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















