Senatorii vor fi obligati incepand de azi sa-si prezinte cadourile pe care le primesc in cadrul intalnirilor oficiale unei comisii speciale de evaluare. Dupa ce legea prin care li se interzice demnitarilor sa-si mai ia acasa cadourile a intrat in vigoare la 11 iulie, Biroul Permanent al Senatului a decis sa infiinteze o comisie de evaluare. Potrivit presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, comisia va fi formata din directorul Departamentului pentru Relatii Externe a Senatului, seful Directiei Protocol si un economist din cadrul Serviciului Financiar. Potrivit lui Nicolae Vacaroiu, acestia se vor ocupa cu inventarierea si depozitarea cadourilor pe care le vor supune si unei expertize tehnice si vor solicita ajutorul chiar unui expert extern, daca va fi nevoie. Presedintele Senatului a anuntat ca de la data intrarii in vigoare a legii au fost depuse din partea senatorilor pentru a fi evaluate doua albume si doua medalii si a promis ca le va solicita si celorlalti -colegi- sa-si declare eventualele cadouri primite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















