Prostestele din stradă nu au lăsat indiferentă Casa Regală din România. Mai precis, pe consortul Radu Duda care nu s-a putut abține în încercare de a bifa câteva puncte la capitolul imagine. Bineînțeles, mesajul său de susținere pentru popor a fost postat inițial pe blogul său personal, după care a fost însușit de Casa Regală. Această instituție nu s-a putut abține de la asocierea pe care și USL-ul încearcă să o facă cu evenimentele din 1989. "Familia Regală știe că tot mai mulți români își exprimă cu tărie convingerile și nemulțumirea, de mai multe zile, în orașele țării și în străinătate. Povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a țării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le așteaptă", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Regelui Mihai. "Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România. Lecția de istorie pe care tinerii au dat-o țării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuțile democrației și libertății atunci când destinul țării este la răspântie. Europa și România trec împreună prin vremuri de restriște. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democrația și să nu ia locul competenței, în spațiul public și instituțional", adaugă Duda în comunicat. Nu este prima dată când prințul consort Duda arată voalat solidaritate față de USL, dat fiind conflictul cu președintele Traian Băsescu și susținerea liderului de la Cotroceni față de prințul Paul de România.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















