Camera Deputatilor si Senatul si-au actualizat, ieri, declaratiile de avere dupa varianta stabilita recent de executiv. La o prima sondare a conturilor parlamentarilor, unii dintre ei si membri ai guvernului, s-au putut evidentia cei mai avuti parlamentari romani, bineinteles dupa sumele detinute in banci. Ca si in cazul primei aparitii a declaratiilor de avere, si acum putem vorbi despre bogatiile pe care politicienii au dorit sa fie facute cunoscute, si nu despre avutiile lor in integrum. Din acest motiv, am putut observa oameni politici banuiti ca ar fi milionari in dolari cu conturi minuscule si personaje anonime din parlament cu averi substantiale. Intrucat Legea anticoruptie nu obliga la sinceritate totala, politicienii se invartesc, in general, in jurul sumei de 100.000 de dolari, cu -piscuri- de inavutire de peste un milion de dolari. In orice caz, concluzia primului sondaj ar putea fi ca parlamentarii romani bogati au initiativa, nu se inghesuie sa-si puna toti banii in banci.
Pesedistii, devansati de -independentul- Raj Tunaru
Presedintele PSD, Adrian Nastase, se da patriot, declarand ca toti banii ii tine in conturi din Romania: 148.636 de euro, din care 85.923 -dobanditi in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 5 din 1998-. Nastase face parte din prima jumatate a pesedistilor, intr-un clasament al consistentei contului din banca. Altfel, pare ca opozitia e mai profitabila pentru pesedisti.
Dintre ministrii sai ii putem remarca pe Dan Ioan Popescu (241.525 de euro), Miron Mitrea (50.756 de euro), Dan Matei Agathon (2705,34 euro, 5337,29 USD, 97.941882,00 lei), Leonard Romeo Gheorghe Cazan (46.000 de euro), Dan Nica (23.600 de euro), Serban Mihailescu (19.200 de euro), Acsinte Gaspar (15.000 de euro), Octav Cozmanca (1095 de euro, 4727 de dolari, 390 de milioane de lei). Fostele ministerese Ecaterina Andronescu si Daniela Bartos declara ca nu au nici un ban in cont.
Dintre parlamentarii PSD cu bani in cont se detaseaza baronii Iosif Armas (325.000 USD si 3.800.000.000 de lei) si Culita Tarata (15.000 de euro si 150.000 de dolari), -nasul- Moldovei, Viorel Hrebenciuc (148.000 de euro), avocatii Ion Neagu (145.000 de lire sterline) si Antonie Iorgovan (88.252 USD, 5034 de euro si 1.484.543.145 de lei), Viorel Gheorghiu cel cu -furtul- propriei masini (160.000 de euro), fostii democrati Adrian Severin (aproximativ 147.000 de euro) si Alexandru Sassu (101.200 de euro), finantistul Florin Georgescu (57.100 de euro), doctorul Serban Bradisteanu (40.000 de euro), -nasul- Munteniei, Doru Ioan Taracila (24.000 de euro, 27.500 USD, 224 de milioane de lei). -Hagi al Finantelor-, Nicolae Vacaroiu, are 31.886 de dolari si 411.814.000 de lei.
Exista si unii parlamentari obscuri care au tacut si au adunat: Eugenia Moldoveanu (120.000 de euro), Gigel Valentin Calcan (85.000 de euro, 30.000 de dolari, 6.980.000 de mii de lei), Endre Bereczki (1 miliard de lei, 12.000 USD, 5000 de euro), Rodica Nassar (12.400 USD in depozit si 34.663 in cont curent) sau Matei Vintila (50.000 de euro si 50.000 de dolari).
Dintre -surprize- – politicieni care spun ca nu au nimic – se remarca ministrii Ioan Mircea Pascu si Hildegard Puwak si parlamentarii Bogdan Niculescu Duvaz, Adrian Casuneanu sau Ristea Priboi. Cameliu Ovidiu Petrescu chiar spune oarecum revoltat: -Nu avem in prezent nici un leu si nici un euro…-.
Putini dintre pesedisti nu se pot ridica insa la inaltimea -independentului- Raj Tunaru, asimilat grupului PSD din Camera: acesta declara ca are 320.000 de dolari, 115.000 de euro si 600 de milioane de lei.
Umanisti cu bani putini
Condus de magnatul Dan Voiculescu si fiind perceput ca un partid al oamenilor cu bani, Partidul Umanist nu se poate insa lauda cu parlamentari potenti financiar. Sau cel putin atat de saraci se declara ei. Dintre cei 11 senatori si deputati PUR, doar sase au pus deoparte ceva banuti. Cel mai instarit umanist este senatorul Dinu Marin, care a declarat 3.770 de euro, 64.343 de dolari si 18 milioane de lei. Senatorii Aureliu Leca si Ioan Pop de Popa au 11.700 de euro si, respectiv, 20.650 de dolari. Sotii Florea si Olga Voinea au impreuna 5.000 de dolari si 470 milioane de lei, iar deputatul Octavian Daramus detine in cont 3.039 de euro, 13.345 de dolari si 25 milioane de lei.
Verestoy – mai bogat decat toti colegii sai la un loc
Conform declaratiilor de avere, UDMR este un partid polarizat din punct de vedere financiar: majoritatea parlamentarilor nu au reusit sa stranga nici macar 10.000 de euro in cont, in timp ce cativa au o situatie stralucita. Cel mai bogat uderemerist este, dupa cum era de asteptat, senatorul Verestoy Attila, ale carui afaceri infloritoare au fost indelung comentate de presa. Acesta detine nu mai putin de 25 de miliarde de lei si 150.000 de euro, situandu-se printre cei mai bogati alesi. Verestoy este urmat, la mare distanta, de colegul sau de Senat, Gyorgy Frunda, care a acumulat in conturi bancare 20.000 de dolari, 59.000 de euro si 90 milioane de lei. Presedintele Uniunii, Marko Bela, se afla in posesia unei sume destul de modeste – 21.000 de euro – care il situeaza in -clasa mijlocie- din interiorul formatiunii pe care o conduce. Din -liga- lui Marko mai fac parte Laszlo Borbely, cu 21.000 de dolari si Zsolt Silagy, cu 29.000 de dolari.
Un deputat cu nume de pictor – cel mai bogat dintre liberali
Liberalii sunt, in general, oameni instariti. Majoritatea parlamentarilor PNL detin, pe langa case si masini, si niste conturi frumusele in banci. Cel mai avut la capitolul bani este, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputatilor, un parlamentar necunoscut, deputatul de Prahova Ion Luchian, care are in banci 450.000 de euro. La mica distanta este urmat de fostul ministru al justitiei, Valeriu Stoica, a carui declaratie de avere cuprinde un cont de 265 938 USD, altul de 97.553 de euro si un altul de peste 500 milioane de lei. In rest, printre parlamentarii liberali sunt destul de dese declaratiile cu peste 100.000 de dolari (Radu Stroe, Catalin Micula, Anton Marin sau Anton Ionescu) , cei mai avuti fiind deputatii partidului lui Stolojan. Cel mai -banos- senator liberal este Ioan Paun Otiman, ale carui conturi nu trec de 40.000 de euro. Surprizele liberale sunt oferite de deputatul Nini Sapunaru, fost sef al vamilor, care nu are conturi in banci, si Calin Popescu Tariceanu, ale carui afaceri cu masini par sa nu-i fi adus in conturi mai mult de 65.000 de euro.
Babiuc, cel mai -avut- dintre democrati
Deputatii PD stau destul de bine la capitolul conturi in banci. Astfel, potrivit datelor din declaratiile de avere care au aparut ieri pe site-ul Camerei Deputatilor, Victor Babiuc este parlamentarul PD, care ocupa de departe primul loc din punct de vedere financiar. El are in banci peste 104.000 de dolari, in jur de 30.000 de euro, 286 de lire si peste un miliard si jumatate de lei. La o oarecare distanta este urmat de Paula Ivanescu, care are in cont 55.000 de euro. Nici Radu Berceanu nu sta foarte rau la capitolul financiar, intrucat declaratia lui de avere arata un cont de 43.000 de euro. In rest, Gheorghe Albu are 19.000, tot atat cat si colegul sau Romeo Raicu, Carstoiu Ion imparte cu sotia sa Mioara 11.000 de euro si aproape 800.000 de lei, iar Teodor Cladovan a pus in contul fiicei sale, studenta in SUA ,15.500 de euro ( pentru cazare si studii). In schimb, Emil Boc, Liviu Negoita si Sorin Frunzaverde nu au nici un fel de conturi in banci. Cel mai bogat senator este, potrivit declaratiei de avere, Petre Roman, care detine 15.900 de euro, fiind urmat de Ion Vela, cu 566 de milioane de lei. Surprinzator este faptul ca potrivit datelor din declaratiile de avere, nici un alt senator democrat nu mai are vreun cont in banca.
Peremistii au completat -la misto-
-*Geaba facem scoli, *geaba experienta vietii reale, cand ne administreaza viata niste functionari <de sera>-, a scris in declaratia de avere deputatul PRM Eugen Plesa, nu inainte de a preciza ca nu are -inca- depozite in lei sau valuta, in tara sau in strainatate. De altfel, peremistii si-au cam batut joc de aceste declaratii. Dupa ce si-a trecut, in prima declaratie de avere, catelul Cici la -bunuri mobile-, Daniela Buruiana Aprodu a recidivat. Ea a mentionat ca are datorii de peste 10.000 euro la doua banci si detine -un tablou de o inestimabila valoare cu Silviu Brucan-, iar apoi a scris lozinca preferata a sefului sau de partid: -Jos Mafia, sus Patria!- Desi si-a inaugurat de curand un megahotel, Dumitru Dragomir sutine ca nu mai are nici macar depozite in lei sau in valuta, echivalentul a 10.000 de euro, iar colega sa de deputatie Leonida Lari a declarat ca nu dispune de asemenea sume (10.000 de euro), dar da numarul de cont deschis la Banc Post Cismigiu, pentru verificari. Sarac lipit pamantului este insa deputatul Snaider Paul, care pretinde ca nu are decat un carnet CEC de 5.000 lei, probabil din acelea cu care castigai o Dacie 1300. Presedintele PRM, senatorul Corneliu Vadim Tudor, nu are bani. Cel putin asa sustine acesta in declaratia de avere, unde precizeaza ca nu detine conturi sau depozite in lei sau in valuta. La fel de sincer este si senatorul Ion Carciumaru. El a scris, cu manuta lui, ca nu are nimic! Printre cei mai cunoscuti parlamentari PRM care sustin ca nu si-au pus bani in banci se afla Irina Loghin, Ion Dolanescu, Corneliu Ciontu, Lucian Bolcas, Ilie Merce, Vasalie Mois, Radu Ciuceanu, Constantin Dutu, Jipa Florina, Iulian Mincu, Danut Saulea, Dumitru Badea, Ilie Ilascu etc. Cei mai bogati peremisti sunt senatorii Dorel Onaca (100.000 de euro), Ioan Belu (52.000 de euro), Horga Vasile (80.000 de dolari si trei miliarde de lei), Gheorghe Zlavog (peste un miliard de lei) si deputatii Eserghep Gelil (41.500 de dolari) si Dumitru Puzdrea (23.000 de dolari si 2,2 miliarde de lei).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















