Opozitia a incercat ieri, fara succes, in Camera Deputatilor sa indulceasca prevederile proiectului de lege privind protectia infomatiilor clasificate, noua forma a Legii secretului de stat, declarata neconstitutionala anul trecut de Curtea Constitutionala. Reprezentantii PNL si PD, Mona Musca si Emil Boc, au fost cei mai activi deputati care s-au -rafuit- cu masina de vot formata ad-hoc intre PSD si PRM si partial UDMR. Ei au incercat sa schimbe -fatada- unuia dintre cele mai controversate articole ale legii, care prevede ca persoanele neautorizate ce intra in posesia informatiilor secrete de stat sunt obligate sa le restituie emitentului sau organelor abilitate si sa nu divulge continutul acestora. In caz contrar, fapta se pedepseste, conform Codului Penal, cu inchisoare, desi sanctiunea nu este specificata la articolul 16, in discutie. Liberalii si democratii au acuzat in van incalcarea drepturilor omului si Legea accesului la informatiile publice. Mai mult, un amendament al deputatului UDMR, Toro Tibor, care ferea persoanele neautorizate de raspunderea penala daca acestea nu au stiut ca informatiile sunt secrete de stat si le-au dezvaluit fara rea-credinta, a fost respins de deputati. Legea penala se aplica si in cazul detinatorilor de secrete de stat sau al celor care lucreaza cu informatii secrete, prevedere ce nu exista in vechea varianta a legii declarate neconstitutionala. Pentru a nu exista dubii, documentele clasificate vor fi stampilate, pe fiecare pagina, cu mentiunea privind nivelul de secretizare prevazut in lege: secret de importanta deosebita, strict secret si secret. Secretizarea documentelor, pentru cel mai inalt grad, revine sefului statului, premierului, CSAT, guvernatorului BNR, sefilor serviciilor secrete, directorilor Institutului de Statistica si al Rezervelor de Stat. Dezbaterile au fost intrerupte la art. 18 din cauza expirarii timpului sedintei si ele vor fi reluate astazi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















