Home Politic Ciorbea nu poate candida la sefia PNTCD

Ciorbea nu poate candida la sefia PNTCD

DISTRIBUIŢI

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat ieri, după decizia de a nu mai candida la preşedinţia PNŢCD, că îl va susţine pentru această funcţie pe Marian Miluţ. Împreună cu votul său, Ciuhandu a venit şi cu susţinerea unanimă a filialei din oraşul pe care îl conduce. Conform unui comunicat al Biroului de Presă, Marian Miluţ este favorit, cu 80%. În cazul în care va deveni noul preşedinte al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu este propus pentru funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional de Conducere. Alături de el, din echipa lui Miluţ mai fac parte, printre alţii, Aurelian Pavelescu, prim-vicepreşedinte, Virgil Petrescu, Vasile Lupu, Andrei Dimitriu,vicepreşedinţi. Candidaturile lui Victor Ciorbea, care propunea introducerea votului uninominal, şi Ioan Avram Mureşan au fost respinse din cauza lipsei de sprijin din partea filialelor. Fostul prim-ministru al Romaniei a anunţat că a contestat decizia luată de Biroul Naţional de Conducere în şedinţa de marţi seara. -Am făcut contestaţie la Comitetul Naţional de Conducere (care reuneşte atat membrii BNC, cat şi pe liderii filialelor), iar acest organism urmează să se pronunţe sambătă. Îmi voi susţine cauza în faţa CNC-ului şi am încredere în înţelepciunea filialelor-, a spus Ciorbea. În situaţia în care decizia îi va fi defavorabilă, Victor Ciorbea nu va renunţa la ideea lui de introducere a votului uninominal şi se va adresa direct delegaţilor ţărănişti. -Dacă pană şi PSD a recurs la vot uninominal, nu văd de ce noi, care am folosit acest sistem ani de zile, ne-am ascunde acum în spatele acestor moţiuni, care de fapt sunt nişte liste, cu atat mai periculoase cu cat propun direcţii politice diferite-. În legătură cu acest subiect, Victor Ciorbea s-a declarat deschis negocierilor şi cu PNL şi cu PD, întrucat, în opinia sa, PNŢCD nu are la ora actuală forţa necesară pentru a intra singur în Parlamentul European sau în cel roman. -Unii vor alianţă cu PD-PLD, alţii vor fuziune cu Acţiunea Populară (condusă de Emil Constantinescu) şi să ne apropiem de PNL. În opinia mea nu avem şanse de a pătrunde nici în Parlamentul European, nici în cel din Romania prin forţe proprii. Ar trebui să avem negocieri atat cu PNL, de care ne leagă tradiţia luptei anticomuniste, cat şi cu PD, cu care ne aflăm în aceeaşi familie politică-, a spus Ciorbea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.