UDMR vrea voturile obținute de Partidul Civic Maghiar (PCM) la alegerile locale. PCM vrea să intre în Parlament. Diferența este că Uniunea vrea colaborare sub sigla proprie, în timp ce PCM vrea o formulă de coaliție.
Președintele PCM, Szasz Jeno, a spus alaltăieri, citat de cotidianul bucureștean "Uj Magyar Szo", că prin formarea unei coaliții electorale UDMR-PCM s-ar putea ajunge la pragul de 8% stabilit prin legea electorală, necesar accederii coalițiilor în Parlament. De cealaltă parte, UDMR propune o altă formă de cooperare: candidații PCM să părăsească partidul condus de Szasz Jeno pe perioada alegerilor, să candideze sub culorile UDMR și după alegeri să devină parlamentari ai PCM. "În UDMR și nu printr-o altă formulă", a fost propunerea lansată de Marko Bela. Szasz Jeno a apreciat însă forma de cooperare propusă de UDMR ca fiind un atac la adresa partidului său.
În vederea tranșării acestei diferențe de viziune, președintele UDMR, Marko Bela, a anunțat că va avea "o primă discuție" la sfârșitul acestei săptămâni cu președintele CNMT, Laszlo Tokes. Liderul UDMR a spus că Tokes este singurul reprezentant al adversarilor Uniunii cu care este dispus să stea la masa negocierilor. Întrebat dacă crede că Tokes ar accepta "reprezentarea unică", Marko nu a vrut să răspundă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















