Organizatiile europene inca mai spera ca la Chisinau, regimul Voronin, nu va escalada din nou actele de tip dictatorial, respectandu-si angajamentele asumate odata cu calmarea spiritelor in pietele publice si reaparitia lui Vlad Cubreacov. In aceasta nota, presedintele Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, Lydia Polfer, a solicitat, recent, presedintelui Republicii Moldova, ca autoritatile moldovene sa-si respecte imediat angajamentele luate fata de organizatie. Un raspuns la scrisoarea trimisa sefului statului moldovean de catre Polfer, care este si ministru de Externe al Luxemburgului, este asteptat pana la 31 august.
Printre problemele abordate in scrisoare figureaza executarea deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului privind inregistrarea Mitropoliei Basarabiei de catre autoritati si transformarea companiei de stat Teleradio Moldova intr-o companie publica. Un alt motiv de ingrijorare este si intarzierea in elaborarea noii legi a administratiei locale in termenii solicitati de Congresul Puterilor Locale si Regionale a CE.
Presedintele Comitetului de Ministri al CE a precizat ca pentru sustinerea Republicii Moldova in vederea adoptarii unor reforme democratice, Comitetul de Ministri a adoptat un -program de cooperare-.
Oficialul de la Strasbourg a subliniat ca respectarea angajamentelor mentionate ar reprezenta un semnal al vointei politice a autoritatilor moldovene de a-si asuma pe deplin responsabilitatile prezente si viitoare in cadrul Consiliului Europei. Din luna mai a anului 2003, Republica Moldova urma sa preia presedintia in cadrul Comitetului de Ministri al CE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















