Home Politic Convergenta Romaniei cu UE ii baga in ceata pe parlamentari

Convergenta Romaniei cu UE ii baga in ceata pe parlamentari

DISTRIBUIŢI

Pentru că -ne-am văzut cu sacii în căruţă-, aleşii noştri nu mai sunt foarte preocupaţi de ce se va întâmpla acum, când România a devenit membră a Uniunii Europene. Strategia guvernului pentru perioada post aderare nu a captat atenţia parlamentarilor, chiar dacă executivul a dat-o publicităţii de ceva timp şi a supus-o dezbaterii publice.

Cei mai mulţi politicieni nu s-au sinchisit nici măcar să răsfoiască Strategia, iar despre explicarea termenilor care apar în text, nici nu poate fi vorba. Astfel că parlamentarii au intrat în ceaţă când au fost puşi să explice ce presupune -obiectivul strategic al României privind convergenţa cu statele membre ale Uniunii Europene-. Unii au încercat pe bâjbâite să dea o definiţie, iar altora expresia li s-a părut mult prea greoaie. Deputatul PRM Daniela Buruiană a încercat o definiţie inedită. Pentru PRM-istă, -convergenţa este opusul divergenţei, şi prin urmare înseamnă relaţii bune cu UE-. Numai câţiva au reuşit să dea de capăt -convergenţei cu statele membre UE- şi să explice din punct de vedere economic ce presupune acest obiectiv al strategiei post aderare.

Strategia postaderare elaborată de guvern şi gandită de comisarul Leonard Orban dă bătăi de cap europarlamentarilor. Politicienii damboviţeni nu prea sunt obişnuiţi cu termenii folosiţi în vocabularul european, mulţi dintre ei cam -de lemn-, este adevărat. Cand vine vorba să explice pe înţelesul tuturor ce înseamnă anumiţi termeni, europarlamentarii ocolesc subiectul sau încearcă pe bajbaite să dea un răspuns satisfăcător. Strategia postaderare conţine într-adevăr termeni care pun probleme pentru un necunoscător. Sintagme de genul – diversificarea mixului energetic- sau – promovarea cogenerării şi creşterea eficienţei energetice- ar fi într-adevăr greu de explicat chiar şi de un politician, fiind un domeniu cunoscut mai mult de economişti, dar ne-am fi aşteptat ca politicienii să ne explice măcar ce înseamnă -convergenţa cu statele membre ale Uniunii Europene-. Puţini au fost cei care au reuşit să spună ce presupune această -convergenţă-. Cei mai mulţi s-au scuzat, spunand că nu au citit Strategia Guvernului postaderare şi că să revenim cu întrebarea după ce parcurg documentul. Alţii au spus că nu prea înţeleg sensul şi că exprimarea este una neclară sau nefericită, iar pentru alţii, -convergenţa este opusul divergenţei- şi, prin urmare, înseamnă a avea -relaţii bune- cu statele UE.

Explicaţia convergenţei

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane se arată că -faptul de a converge- înseamnă -îndreptare spre acelaşi punct, fig. către acelaşi scop-. Iar în Strategia postaderare a guvernului, la -Capitolul priorităţi de acţiune pentru atingerea obiectivelor specifice- se arată că -obiectivul strategic al Romaniei îl reprezintă convergenţa cu statele membre ale Uniunii Europene, în termeni de bunăstare individuală a cetăţenilor săi şi a societăţii în general. În termeni macro-economici, convergenţa cu UE înseamnă asigurarea unui ritm de creştere economică mai ridicat decat media comunitară, pentru un interval de timp suficient de lung (de ordinul zecilor de ani)-.

Reputaţie salvată

Europarlamentarii liberali au fost puşi în încurcătură de această sintagmă care apare în strategia guvernului pentru perioada postaderare.

Senatorul liberal Alexandru Morţun (foto 1) a părut contrariat de existenţa unei curiozităţi legate se semnificaţia sintagmei -convergenţa cu statele membre ale Uniunii Europene-, din textul strategiei postaderare. -Strategia postaderare este foarte corectă!-, a susţinut europarlamentarul liberal. La insistenţele noastre legate de semnificaţia sintagmei, Morţun a dat bir cu fugiţii: -Nu înţeleg întrebarea, domnişoară! La revedere!-, a încheiat liberalul conversaţia telefonică.

Reputaţia euroobservatorilor liberali a fost salvată de răspunsul deputatului Mircea Coşea, care s-a arătat mult mai deschis la o astfel de întrebare faţă de colegul său, Alexandru Morţun. -Există două tipuri de convergenţă: nominală şi reală. Cea reală presupune ca indicatorii macroeconomici ai Romaniei să fie cat de cat apropiaţi, dacă nu identici, cu cei ai Uniunii Europene-, a explicat, pe scurt, liberalul Coşea.

Democraţii îşi dau cu presupusul

Europarlamentarii PD au reuşit să explice, în mare parte, ce presupune convergenţa cu statele Uniunii Europene sau măcar să se arate interesaţi.

Marian Jean Marinescu, euroobservator PD, a codit-o, dar pană la urmă a reuşit să dea un răspuns satisfăcător, chiar dacă în final nu a explicat ce înseamnă -convergenţă-.

-Există un program de convergenţă la nivelul Uniunii Europene. Romania este împărţită pe mai multe regiuni, pe nivele de dezvoltare, iar în funcţie de nivelul de dezvoltare sunt acordate fonduri structurale astel încat regiunile subdezvoltate să conveargă către nivelul mediu de dezvoltare al regiunilor Uniunii Europene-, ne-a declarat Marian Jean Marinescu.

Pentru Maria Petre, un alt euroobservator PD, pasajul din strategia postaderare se referă la indicatorii economici şi sociali şi la necesitatea ca Romania să ajungă la nivelul celorlalte state membre UE.

– E vorba de criteriile de convergenţă, Romania trebuie să ajungă la nivelul indicatorilor economici şi sociali europeni, tocmai de aceea Uniunea Europeană acordă fonduri Romaniei, pentru a reduce decalajele-, este de părere Maria Petre.

Roberta Anastase (foto 2), europarlamentar PD, recunoaşte că nu a citit Strategia postaderare a guvernului, dar oricum exprimarea i se pare greoaie.

-Această sintagmă greoaie vrea să spună că trebuie să facem economia funcţională, să atragem fonduri, să devenim competitivi, astfel încat în final să crească calitatea vieţii oamenilor, să ajungem la nivelul celorlalte state membre ale UE-, a declarat europarlamentarul Roberta Anastase.

Cea care a reuşit să dea o definiţie corectă a fost europarlamentarul Monica Iacob Ridzi: -Prin convergenţa cu celelalte state comunitare, trebuie să înţelegem un program raţional de măsuri în spiritul politicii UE, capabile să ne asigure însă o creştere economică mai accelerată, pentru a diminua continuu decalajul care există încă între Romania şi statele dezvoltate ale Uniunii-, a răspuns Ridzi.

UDMR, 50/50

Pentru europarlamentarii UDMR, expresia care apare în Strategia postaderare, este una -neclară şi nefericită-.

Euroobservatorul UDMR, deputatul Kelemen Attila (foto 3), este de părere că sintagma folosită în strategia postaderare nu este clară. -Nu înţeleg ce a vrut să spună cel care a scris-o-. Totuşi, referitor la semnificaţia sintagmei, eurodeputatul UDMR a formulat şi el o explicaţie la fel de -limpede-. -Dar bineînţeles că ştiu ce înseamnă: toate acţiunile, direcţiile, programele şi obiectivele Romaniei trebuie să conveargă cu ţările din UE-. Kelemen Attila a precizat că guvernul a folosit o formulare nefericită, fără fond. -Însă această sintagmă este foarte vagă, este foartă interpretabilă, nu prea spune nimic concret, este ceva de genul <hai să vorbim ca să nu zicem nimic>-, a adăugat euroobservatorul UE.

Senatorul UDMR Szabo Karoly Ferenc, euroobservator de asemenea, a încercat o explicaţie economică. -Chestiunea convergenţei are semnificaţii în domeniul financiar, fiscal şi presupun că la asta s-a gandit redactorul documentului. Criteriile de convergenţă se referă, de exemplu, la moneda euro. Dar poate că trebuia să folosească alt termen-, a precizat senatorul Uniunii.

Buruiană: totul se rezumă la relaţii

Pentru deputatul PRM Petre Popeangă, -convergenţa Romaniei cu statele membre ale Uniunii Europene- se traduce ca o nevoie de adaptare la legislaţia comunitară, inclusiv în domeniul economic. Dacă Popeangă ne-a răspuns pe un ton formal, deputatul Daniela Buruiană (foto 4), şi ea europarlamentar PRM, a încropit repede o explicaţie. Potrivit lui Buruiană, dacă termenul -divergenţă- înseamnă că nu eşti în relaţii bune cu o persoană sau cu instituţie, antonimul său, -convergenţă-, presupune să fii în relaţii bune cu cineva. De aici, explicaţia sintagmei din strategia postaderare, în viziunea deputatului PRM: Romania trebuie să se afle în relaţii bune cu statele membre ale Uniunii Europene. -Nu ştiu ce au vrut să spună. O să mai vedem în perioada viitoare-, a recunoscut, la final, europarlamentarul PRM.

Ciornei a răspuns cu -poate-

De la conservatori, europarlamentarul Silvia Ciornei a ţinut să precizeze că nu s-a uitat peste textul strategiei postaderare a guvernului. Chiar şi numai -după auz-, deputatul PC a considerat că sintagma -convergenţa cu statele Uniunii Europene- se referă, -poate-, la convergenţa pe cifre macroeconomice.

Compilaţia

Criticul numărul unu al guvernului, PSD-ul, nu a ratat ocazia de a ataca strategia guvernului, care, în opinia social-democratului Cristian Dumitrescu, europarlamentar PSD, este o -compilaţie-.

– Cred că este în primul rand o exprimare nereuşită. Nu am citit încă Strategia postaderare, dar oricum dacă analizăm, a converge înseamnă a avea un ţel comun. Strategia postaderare trebuie să fie coroborată cu cea a Uniunii Europene, numai că Romania trebuie să aibe alte obiective pentru că nivelul ei de dezvoltare nu se compară cu cel al Uniunii Europene. Oricum, dacă strategia conţine astfel de expresii, care nu sunt foarte directe şi clare, strategia va fi greu de tradus.-

Dar alţii ce-au spus?

Trimisul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale la Parlamentul European, deputatul Ovidiu Ganţ, s-a concentrat, şi-a luat inima în dinţi şi a găsit o explicaţie. -În primul rand, este vorba de criterii de convergenţă în ceea ce priveşte piaţa unică. (…) Cat presupune piaţa monetară, convergenţa priveşte piaţa unică monetară – introducerea monedei unice, euro-, a răspuns Ganţ, apoi a ţinut să verifice dacă a nimerit răspunsul potrivit şi ne-a rugat să îi spunem şi ce au răspuns ceilalţi colegi ai săi.

PSD l-a chemat pe Tăriceanu în parlament

PSD a cerut ieri premierului Tăriceanu să prezinte în parlament o nouă structură de guvern şi Strategia postaderare. Dacă prim-ministrul nu vine la începutul sesiunii parlamentare în faţa aleşilor cu o strategie pusă de acord la nivelul echipei guvernamentale, PSD ameninţă cu depunerea unei moţiuni de cenzură. Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat ieri că, în cazul în care guvernul nu va prezenta o strategie postaderare profesionistă, PSD ar putea iniţia un asemenea proiect, pe care să îl transforme în lege, după ce îl va introduce în parlament. Calificand documentul care există pe site-ul guvernului ca fiind -produsul PNL, fără a avea şi concursul PD-, care, la randul său, -are de gand să producă o strategie cu PLD, care nu există ca şi partid politic-. -E clară lipsa totală de viziune-, a concluzionat vicepreşedintele PSD. Cristian Diaconescu a explicat că documentul publicat pe site-ul guvernului sub titlul de strategie de postaderare trebuie îmbunătăţit şi completat cu mai multe prevederi referitoare la înfiinţarea Agenţiilor de Plăţi în agricultură, rezolvarea unor probleme în justiţie şi în domeniul pieţei concurenţiale sau introducerea monedei euro.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.