Home Politic Cozmin Gusa il -spala- pe Magureanu si arunca cu noroi in Coposu

Cozmin Gusa il -spala- pe Magureanu si arunca cu noroi in Coposu

DISTRIBUIŢI

Presedintele Partidului Initiativa Nationala, Cozmin Gusa, il -spala- pe fostul director al serviciului de informatii, Virgil Magureanu, aruncand cu noroi in seniorul PNŢCD, Corneliu Coposu. In lucrarea -Zece pacate ale Romaniei-, Cozmin Gusa afirma ca figuri emblematice ale politicii romanesti, precum Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu, Mircea Ionescu Quintus sau Corneliu Coposu au fost informatori ai Securitatii, santajati dupa 1989 cu dosarele de informator si -coordonati din umbra- de puterea de atunci. Presedintele PIN sustine ca, in perioada de dupa evenimentele din 1989, reaparitia partidelor istorice a fost facuta -dupa un scenariu tip KGB, iar pretul existentei pe piata a acelor partide a fost impanarea lor cu diversi informatori, securisti etc-. -De aceea coordonarea din umbra a unor lideri politici prin santajul diferitelor dosare de informator – Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu, Mircea Ionescu Quintus, Corneliu Coposu etc. – a fost un alt element de siguranta a celor care au hotarat in 1989-, arata Cozmin Gusa in lucrarea sa. In timp ce liberalii si taranistul Corneliu Coposu enumerati de Cozmin Gusa sunt -informatori- si -securisti-, fostul director al serviciului de informatii, Virgil Magureanu, este prezentat ca o adevarata victima. -In acelasi timp, au fost demonizati si exclusi oameni precum Virgil Magureanu, care stiau multe secrete despre unele personaje de prim-plan ale vietii publice romanesti (politicieni, analisti si jurnalisti deopotriva)-, sustine Cozmin Gusa in lucrarea sa.

PNŢCD a reactionat vehement la afirmatiile lui Cozmin Gusa. Prim-vicepresedintele PNŢCD, Serban Bubenek, a declarat ieri ca -chiar daca domnul Gusa ar fi un initiat, la curent cu scenariile KGB, este fan Virgil Magureanu si se doreste a fi analist politic, nimic nu il poate indreptati sa arunce cu noroi in Corneliu Coposu, recunoscut chiar si de adversari ca fiind -Presedintele moral al Romaniei-, slujitor al democratiei, care si-a petrecut 17 ani in puscarie pentru un crez: Romania-. Pentru afirmatiile la adresa seniorului PNŢCD, Corneliu Coposu, PNŢCD ii cere presedintelui PIN, Cozmin Gusa, sa isi ceara scuze public. In caz contrar, Serban Bubenek a anuntat ca taranistii il vor da in judecata pe Cozmin Gusa, cerandu-i sa aduca probe.

La protestul taranistilor se alatura si liberalii care insa nu ar vrea sa ii acorde prea multa importanta lui Cozmin Gusa, pentru care nu au niciun fel de consideratie. -Nu ma intereseaza ce crede domnul Gusa. Contributia celor trei liberali Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu si Mircea Ionescu Quintus la cultura liberala dupa 1990 este absolut semnificativa. Aici il adaug si pe Corneliu Coposu. Acestia sunt oameni care raman in politica, iar pe mine, in general, ceea ce spune domnul Gusa nu ma intereseaza-, ne-a declarat liderul liberalilor din Camera Deputatilor, Crin Antonescu. Cei trei liberali au colaborat cu Securitatea, dupa ce au facut ani grei de puscarie, Alexandru Paleologu recunoscand inca din 1990 acest lucru. Corneliu Coposu a facut 17 ani de puscarie si nu exista vreo dovada ca ar fi acceptat colaborarea cu Securitatea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.