Sa fie panica? Sa fie teama? Sa fie graba? Oricum, ceva se intampla, cineva vrea sa o ia inaintea timpului. La cateva zile dupa o foarte scurta, dar, se pare, foarte instructiva intrevedere cu omologul sau de la Kremlin, Vladimir Putin, presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a cerut Rusiei, Uniunii Europene, Statelor Unite, Ucrainei si Romaniei sa se decida -o data pentru totdeauna- in privinta suveranitatii, a integritatii teritoriale si statalitatii tarii sale. In context, el a avertizat companiile care au investit in Transnistria, participand la privatizarea diferitelor obiective industriale din regiune ca autoritatile oficiale de la Chisinau considera nule respectivele tranzactii. Ciudata asociere de subiecte, mai ales din partea unui politician care militeaza pentru dialog si rezolvare pe cale pasnica a tuturor divergentelor !
Pactul de stabilitate, o solutie
-Indiferent de evolutia procesului transnistrean, propunerea privitoare la Pactul de stabilitate pentru Republica Moldova, in termenii caruia invitam SUA, Rusia, Ucraina, Romania si UE sa se hotarasca si sa se pronunte o data pentru totdeauna in privinta suveranitatii, a integritatii teritoriale si statalitatii Republicii Moldova-, lansa Voronin la o conferinta de presa. Seamana cu un fel de strigat de disperare. De ce tocmai acum, in ajunul vacantei politice? I-a spus ceva Putin, la Moscova? Sau discutiile avute, la Istanbul, in cadrul summitului NATO, nu au dat rezultatele scontate? Sau motivul acestei agitatii isi are explicatia in stanga Nistrului, pe -domeniul- regimului separatist condus de Igor Smirnov? Acolo, intr-adevar, privatizarile se tin lant, administratia tiraspoleana vinde cu o furie de nestavilit parca. Fireste, majoritatea cumparatorilor sunt intreprinzatori rusi, de calibru mai mic sau mai mare, nu conteaza. Daca lucrurile vor merge tot asa, nu peste mult timp, Transnistria va intra pe -mana rusilor-, in sensul cel mai pur al cuvantului.
Suparare pe Romania
Acesta sa fie motivul? Posibil unul dintre. Plecat la reuniunea NATO din Turcia cu convingerea ca va reusi sa smulga din partea liderilor tarilor membre mai mult decat o simpla mustrare adresata Moscovei pentru lipsa ei de cooperare in privinta retragerii trupelor ruse din Transnistria, Voronin se considera, probabil, tradat de Occident. Simte ca ii fuge pamantul de sub picioare, ca devine tot mai vulnerabil acum, cu doar cateva luni inaintea alegerilor pentru viitorul parlament care va desemna viitorul sef al statului. Mai mult, Voronin se arata extrem de iritat de pozitia Romaniei, care nu vrea in ruptul capului sa semneze -declaratia de sprijinire a independentei Republicii Moldova-, text menit, in opinia liderului de la Chisinau, sa elimine toate neintelegerile aparute in relatiile dintre cele doua state. Inclusiv povestea cu -existenta a doua state romanesti sau ca intre 1918 si 1940 Transnistria a facut parte din Ucraina in calitate de regiune autonoma-.
Cum poate semna Bucurestiul ceva, indiferent ce, in ultima instanta, cu un stat al carui viitor este incert? Cu o putere care a acceptat ideea federalizarii. Ce vrea Voronin? Garantii? Exact. Desi neaga acest lucru. -Nu vrem un scut-, vrem semnaturi care sa -asigure suveranitatea noastra-, explica Voronin la aceeasi intalnire cu presa. In timp ce la Tiraspol se vorbeste cu tot mai multa insistenta despre niste planuri ale Chisinaului de a genera un nou conflict armat in regiune. Dupa modelul celui din 1992. Este posibil? Greu de spus. In orice caz, incordarea tinde sa capete valori maxime. Mai ales in conditiile in care dialogul dintre partile aflate in conflict stagneaza, bate pasul pe loc. Da, expertii se mai intalnesc din cand in cand, dar numai de ochii lumii. Nu se iau decizii. Comentand planul analistului Stanislav Belkovski de rezolvare a crizei transnistrene prin alipirea Basarabiei la Romania, presa din Republica Moldova nota ca ideea politologului rus a dat fiori atat la Chisinau, cat si la Tiraspol. Dar daca in dreapta Nistrului elita politica a inteles ca ar fi vorba de o tentativa de subminare a suveranitatii, pe malul stang, unii viseaza la independenta. Intre timp, in Transnistria a avut loc o rotire a efectului militar dislocat la baza trupelor ruse de mentinere a pacii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















