Dupa ce motiunea de cenzura a opozitiei a fost asociata cu o posibila tradare din partea Partidului Democrat, liderul PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a declarat ca nici cativa dintre liberali – mai exact cinci la numar – nu s-ar da in laturi sa puna umarul la prabusirea actualului guvern. Antonescu a sustinut ca deputatul Cristian Boureanu si-a anuntat deja intentia de a sustine o motiune de cenzura care sa duca la demiterea guvernului. Pe langa acesta ar mai putea vota pentru motiune deputatii Raluca Turcan si Mona Musca, dar si Nicolae Vlad Popa sau Ionut Popescu, cunoscuti ca apropiati ai lui Theodor Stolojan.
Referitor la proiectul lui Theodor Stolojan, deputatul a estimat ca cel mult 10 procente din membrii PNL sustin fuziunea cu PD. Antonescu a explicat ca majoritatea liberalilor -stau in asteptare- sa vada cine va fi viitorul premier, in functie de care poate fi ales si alt lider PNL. -Maximum 4-5 voturi ar putea pleca din grupul parlamentar de la Camera, cel putin, din 67. PNL nu trebuie sa ajunga la remorca lui Traian Basescu, pentru ca asta se intampla din punctul meu de vedere cu o fuziune. Nu cred ca mai mult de 10%, sa zicem, din partid doreste sa sustina acest proiect. E o estimare-, a aratat Crin Antonescu.
Boureanu: -Consider ca Stolojan este mult mai bun decat Tariceanu-
Deputatul Cristian Boureanu, suspendat la sfarsitul anului trecut din PNL pentru ca si-a acuzat partidul ca ar fi negociat cu PSD, ne-a confirmat ca va vota alaturi de PSD si PRM impotriva guvernului Tariceanu. -Eu nu voi vota pentru guvern in situatia in care nu exista o pozitie comuna nici in Alianta, nici in coalitie si voi vota cu vot deschis. Mi se pare normal ca deputat sa pot sa imi exprim pozitia ca premierul Tariceanu trebuie schimbat. Si acest lucru nu trebuie facut in subteran, cu doua trei-voturi pe ascuns, dimpotriva, uneori parlamentarii ar trebui sa puna mandatul dat de cetateni in fata liniei de partid. Consider ca Stolojan este mult mai bun decat Tariceanu si mai bun pentru PNL-, a indicat Boureanu. Deputatul spunea in urma cu doua luni ca rolul premierului Tariceanu, la momentul constituirii Aliantei, a fost unul de -frana de motor-.
Musca: -Exclud orice colaborare cu PSD-
Deputatul PNL Mona Musca a infirmat acuzatiile colegului sau liberal Crin Antonescu si a asigurat ca nu va vota alaturi de opozitie. -Regret speculatiile pe care unii dintre colegii mei le fac cu privire la votul meu fata de o posibila motiune de cenzura PSD – PRM impotriva guvernului. Faptul ca mi-am exprimat in repetate randuri si continui sa imi exprim nemultumirile fata de nerespectarea promisiunilor electorale si fata de un anumit tip de comportament politic nu justifica niciun fel de suspiciune cu privire la coerenta si consecventa mea politica. Am exclus intotdeauna si exclud categoric orice cooperare politica formala sau informala cu Partidul Social Democrat. Nu se pune problema sa votez o motiune de cenzura impotriva guvernului coalitiei din care fac parte si, implicit, impotriva Partidului National Liberal-, a asigurat Mona Musca.
Deputatul PNL Raluca Turcan a negat si ea orice pozitie impotriva cabinetului Tariceanu si i-a transmis lui Crin Antonescu ca, -daca ar fi sa se uite la situatia din PNL si la trecutul PNL, ar trebui sa nu isi faca faca probleme pentru ca eu nu sunt un dezertor-. -Nu eu sunt cea care are vocatie de tradator. Eu i-as fi recunoscatoare daca nu ar vorbi in numele meu in ceea ce priveste actiunile mele politice-, a subliniat Turcan.
PC sustine -in continuare- cabinetul Tariceanu
Dupa ce surse din conducerea PC au aratat ca Voiculescu -ar fi putut avea- o intalnire cu Mircea Geoana referitoare o eventuala colaborare PC-PSD, purtatorul de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca, a spus ca formatiunea pe care o reprezinta va vota impotriva motiunii de cenzura a opozitiei. -Partidul Conservator sustine in continuare acest guvern. Vom vota asa cum am facut si pana acum la celelalte motiuni, adica impotriva-, a negat Ciuca orice intelegere intre conservatori si partidele din opozitie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















