
„Eu cred că dacă Dan Voiculescu a fost, și eu cred că a fost, securist (…) dom'le în comerțul exterior în poziția aia nu erai un biet informator. Deci dacă a fost, a fost ceva serios”. Ei bine, oricât de greu v-ar veni să credeți, aflați că aceste vorbe pline de admirație, care-l avansează pe Felix de la umilul rang de „motan turnător” la cel de securist sadea, nu au izvorât dintre protezele fomfăite ale lui Ion Ilici Iliescu. ?ê?£i nici de sub epoleții „acoperiți” ai vreunui „securist de bine”. Nuuu! Cel care se face astfel preș în fața marelui șef de trib al „Anteniștilor” este nimeni altul decât Crin Antonescu, interimarul chiriaș aciuiat momentan la Palatul Cotroceni. Iar aceste osanale umilitoare au fost rostitite, vineri seara, în studioul OTV, într-o emisiune moderată, bineânțeles, de către Dan Diaconescu.
Un urmaș nevolnic
Chiriaș provizoriu al Palatului Cotroceni, isterica paiață George-Crin-Laurențiu Antonescu, cel mai nevolnic dintre cei mai nevolnici urmași al Brătienilor, este modelul perfect al pațachinei politice dâmbovițene, dispus să se facă frate cu orice drac ce-i iese în cale. Marii politicieni interbelici, inclusiv cei liberali au murit în pușcăriile comuniste, unde au fost trimiși de securiștii Republicii Populare Române? Da, așa este, dar nu contează! Dup cum aflăm din gura „interimarului”, un fost securist este, acum, cel mai important aliat al PNL. Al PNL și mai ales al lui Crin Antonescu. O spune chiar el cu gura lui: „Păi dar nu am spus că mă aliez cu toți acei oameni cu care am un obiectiv politic corect? ! Și o mai spun o dată. Dan Voiculescu, de ani de zile, cu partidul lui, cu trustul lui media, acționează, în opinia mea, corect. Acționează corect apărând niște valori democratice, denunțând niște lucruri anormale, aberante, nedemocratice, niște hoții care se întâmplă în România sub regimul lui Traian Băsescu și atunci e normal să fim aliați politic, dacă avem același scop.” Așa o fi, bibicule, cum le zici matale, neicușorule! Uzurpator al fotoliului de la Cotroceni, Antonescu s-a dat peste cap, doar doar o reuși să-l dea la o parte pe președintele ales, cel pe care el însuși l-a considerat, la un moment dat, „Mascului alfa” al politicii românești. Iar pentru a-și câștiga, pentru el și pentru USL, sprijinul celor mai ușor de manipulat dintre români, el nu s-a sfiit să facă ceea ce a făcut și Ion Iliescu acum 22 de ani: a vorbit doar cu o singură parte a poporului. Vineri, Antonescu l-a lingușit, în cel mai grețos mod cu putință pe Dan Diaconescu. Ba mai mult decât atât, a comis o fasptă care, într-o țară civilizată, ar fi fost considerată o atingere a siguranței naționale. În plus, a inventat un „popor”, căruia i s-a adresat promițându-i câte în lună și în stele. Concret, Crin Antonescu a acceptat existența „Poporului OTV-ist”. Iar atunci când, la finalul emisiunii, Dan Diaconescu, în calitatea sa de realizator i-a cerut să transmită un mesaj telespectatorilor și simpatizanților PP-DD, paiața nu a ezitat să se dea în stambă: „Dragi compatrioți OTV-iști, dragi membri ai poporului OTV-ist, seară de seară de câțiva ani Dan Diaconescu, acest om cinstit vă spune ce pacoste este Băsescu pentru țară. Seară de seară, Dan Diaconescu vă povestește cum l-a aruncat în temniță și cum a suferit pentru libertate și pentru dumneavoastră. Seară de seară Dan Diaconescu visează cum va disputa finala alegerilor prezidențiale. Pentru toate aceste lucruri, la care și eu sunt părtaș cu inima, pentru toată suferința și toată speranța lui Dan Diaconescu și a dumneavoastră, indiferent că socotiți că e mai bine să rămână Traian Băsescu, indiferent că socotiți, așa cum cred eu, că e bine să plece Traian Băsescu, faceți-vă datoria față de dumneavoastră ca cetățeni duminică și veniți și arătați-i lui Traian Băsescu, arătați-i lui Dan Diaconescu, arătați-mi și mie că până la urmă decizia este a voastră”. Hei, Paiață, tu te auzi ce vorbești? Oricât de mult l-ai disprețui, poporul român este unul singur! ”Poporul OTV-ist”, trăiește doar în coșmarul din care ai venit tu, nu și în lumea reală. În plus, dacă tot ai atâta dragoste pentru „visele lui Dan Diaconescu, pentru suferințele lui pentru libertate și pentru visele lui prezidențiale”, du-te tataie și făt-te membru în PP-DD, cel care după scandalul de pedofilie homosexuală, al cărui protagonist a fost Doru Iuga, a început să fie numit și „Partidul Popoului”. Iar din în cazul în care Diaconescu te va accepta și îți va acorda rangul de „șef de trib și mare vrăjitor”, poți să mergi la televiziunea lui și de acolo să povestești cât oi vrea „Poporului OTV-ist” despre desființarea CNA, despre faptul că indiferent ce va face el, Dănuț de la Caracal, nu va fi arestat absolut niciodată. ?ê?£i mai ales cât de bun, „uscat și curat” este patronul tău spiritual ”Felix” zis și Dan Voiculescu.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















