Dacă săptămâna trecută Crin Antonescu se declara în favoarea introducerii unui amendament în Constituție despre căsătoriile care se realizează numai „între un bărbat și o femeie”, declanșând astfel o dispută cu deputatul Remus Cernea pe această temă, la finele săptămânii trecute, Crin a reevaluat relațiile homosexuale. El a declarat sâmbătă seara la Digi TV că "matricea familiei" este căsătoria dintre un bărbat și o femeie, însă poate fi de acord cu legiferarea parteneriatelor civile între persoane de același sex, precizând că nu susține adopțiile de către astfel de cupluri. "Pot exista, nota bene, cupluri care își desfășoară viața, care conviețuiesc, care împart tot ce au de împărțit, de la sentimente până la bunuri patrimoniale, dar nu în forma familiei, fie că vorbim de căsătoria civilă, fie că vorbim de căsătoria religioasă", a mai susținut președintele PNL. Antonescu a menționat că parteneriatul civil ar putea fi o soluție, dar acest lucru ar putea fi operate în Codul civil. În data de 15 aprilie, Antonescu afirma că nu este de acord cu recentele propuneri ale deputatului Remus Cernea privind parteneriatul civil intre homosexuali. Între timp, Antonescu a „reevaluat” parteneriatele homosexuale pentru a împăca și varza și capra.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















