Crin și camarila sa au intrat în colimatorul liderilor PNL din țară, acolo unde micul dictator de la centru nu mai este privit cu aceeași ochi pentru răfuielile cu opozanții interni. Primarul municipiului Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș, a precizat ieri că Antonescu, dar și alți lideri de la centru procedează greșit cu „simboluri ale partidului cărora le datorează funcțiile avute de-a lungul timpului”. El a mai spus că nu se gândește să părăsească formațiunea, dar că un astfel de tratament nu poate fi aplicat liberalilor cu ștate vechi. "Nu părăsesc niciodată nimic, sunt liber și liberal. Am o organizație care a generat performanțe unice în Maramureș pentru PNL, datorita mie și echipei mele. Conducerea partidului ar trebui să fie mai recunoscătoare față de oamenii care au muncit, dar și față de simbolurile acestui partid, mă refer la Călin Popescu Tăriceanu, la domnul primar Chiliman și la alții", a spus Cherecheș, citat de ziare.com. El i-a recomandat lui Crin o serie de calități pe care un lider trebuie întâi să le dezvolte. "Cu siguranta ca prin dialog putea sa rezolve o astfel de problema. E prea mult orgoliu in conducerea PNL, nu face bine. Modestia, intelegerea, toleranta sunt atributele care ar trebui sa dea valoare unui lider”, a mai spus Cherecheș. Primarul de la Baia Mare a mai adăugat faptul că ar Antonescu ar trebui să fie mult mai recunoscător acestora pentru funcția pe care o are astăzi. Nu atât de blând a fost Cherecheș cu vicele PNL, Relu Fenechiu, cel care l-a amenințat și pe el, ca și pe Chiliman, cu excluderea pentru „nealiniere”. „N-am nicio părere despre domnul Fenechiu, e sub demnitatea mea să emit păreri despre el. Toată lumea îl știe pentru zona penală, nu pentru că ar fi făcut vreun lucru bun”, a spus edilul băimărean. Cât despre vicele PNL Eugen Nicolăescu, acesta a precizat ironic că este labil din punct de vedere emoțional, fapt ce-l conduce la declarații exagerate. „ Domnul Nicolăescu are o mică problemă emoțională, am văzut ca are și cu americanii, o fi nostalgia de toamnă", a comentat Cherecheș. Atitudinea lui Crin, precum și ultimele sale mutări în PNL au deranjat mai mulți liberali cu ștate vechi. O aripă anti-Antonescu se coagulează deja în prag de alegeri iar „domnia” lui Crin nu mai este atât de sigură.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















