
În lipsă de proiecte politice viabile, cei doi revoluționari roșii Ponta-Antonescu reîncălzesc ciorba care i-a unit – suspendarea președintelui. Nimic nou sub soare. Cei doi stângiști înfierează din nou cu mânie proletară așa-zisa ingerință a președintelui Băsescu în justiție. În timp ce Administrația Prezidențială primește scrisori de la CE care condamnă trucurile justiției în ceea ce privește licitațiile publice, în special cele pe infrastructură, liderii USL văd prezentarea acestor puncte de vedere ale Bruxelles-ului, drept un motiv de suspendare a președintelui. ?ê?£eful PNL Crinuț Antonescu a declarat, ieri, că atacurile din ultima vreme ale lui Traian Băsescu la adresa justiției sunt inacceptabile, precizând că acestea sunt un temei pentru începerea procedurilor de suspendare din funcție a președintelui. „Ceea ce președintele Traian Băsescu a făcut în fața judecătorilor este probabil (…) cel mai grav, cel mai important abuz, cea mai semnificativă încălcare a normelor fundamentaleale statului de drept și ale regimului democratic din România. Lăsând la o parte, trecând cu brutalitate peste orice spirit și peste litera Constituției, președintele s-a erijat, așa cum s-a autocalificat, într-un diriginte care impune puterii judecătorești ce trebuie să facă, cum trebuie să facă și când trebuie să facă. Din punct de vedere politic, eu vreau să spun foarte clar că ceea ce a făcut președintele Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept, că este un motiv, un temei de declanșare a procedurii de suspendare și ulterior demitere a președintelui și că PNL, în numele căruia vorbesc, va fi parte a inițierii acestei proceduri imediat ce ea va avea șansa politică să fie transpusă în realitate”, a declarat președintele PNL Crin Antonescu, în cadrul unei conferințe de presă ținute ieri. Însă liderul liberal nu a putut menționa exact când va face acest lucru. Întrebat când crede că această procedură se va demara, Crinuța precizat că "cel târziu după alegerile parlamentare, când România va avea un Parlament legitim, sugerând că numai USL poate alcătui un astfel de Legislativ.
Prorociri felixiene
Afirmațiile lui Crinuț vin la numai două zile de la oratoriile lui Ponta care susținea sus și tare același lucru. ''Declarațiile lui Băsescu nici măcar Ceaușescu nu le-a făcut. Dacă o justiție trebuie să judece cum spune președintele țării, eu nu cred că noi putem avea altă poziție decât că trebuie să îl schimbăm pe președinte. La ce a făcut Băsescu, ieri, când s-a răstit la judecători și le-a zis cum să judece și să nu îndrăznească să mai judece și le-a spus judecătorilor să stabilească ei sursa bugetară? Păi, asta e treaba judecătorilor? Să stabilească sursa bugetară? Categoric declarațiile acestea sunt motiv de suspendare. Cum adică nu poți să dai o hotărâre judecătorească dacă nu spui de unde dă debitorul banii? (…) O asemenea gândire poate fi caracteristică pentru Gaddafi'', a mai spus Victor Ponta. Nici acesta nu a putut preciza când va declanșa acest demers, spunând că o va face atunci când proiectul va avea șanse de reușită. „Ideea nu este să inițiem. Ideea este să și reușim. Imediat ce o să avem un vot în plus nu o să ezit nicio secundă. Nici eu, și nici domnul Antonescu”, a adăugat Ponta. Deși cei doi își trag seva politică din doi revoluționari stângiști, atât Ponta cât și Antonescu au invocat în cazul lui Băsescu pe Stalin și Ceaușescu. Reamintim că cel mai fervent susținător al acestei idei este nimeni altul decât Felix Voiculescu care deunăzi oferea și termene pentru acest deziderat. Unul dintre acestea a fost anul acesta ziua de 25 martie. Spre ghinionul său, prorocirea sa politică nu s-a împlinit, fostul turnător dovedit al Securității umplându-se încă o dată de penibil.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















