Purtatorul de cuvant al grupului parlamentar PSD de la Camera Deputatilor, Cristian Dumitrescu, s-a pronuntat ieri pentru excluderea lui Corneliu Iacubov din partid.
Desi sustine ca este greu sa iei o decizie in astfel de cazuri, Dumitrescu a precizat ca ar vota in favoarea excluderii din partid a lui Iacubov, daca membrii Delegatiei Permanente PSD ar aborda acest subiect in sedinta de azi. -Parerea mea este ca intre principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie si situatia de facto este dificil sa iei o decizie daca nu ai date concrete. Daca ar fi sa se voteze o astfel de solicitare, eu as vota in favoarea acesteia-, a declarat ieri Cristian Dumitrescu. Referindu-se si la proiectul legii lustratiei depus de trei deputati PIN, purtatorul de cuvant al grupului PSD a sustinut ca nu exista o pozitie oficiala a partidului pe aceasta tema si ca initiativa care vizeaza eliminarea activistilor de partid din functiile publice va fi discutata in sedinta de azi a deputatilor social-democrati. -Cred insa ca doar parlamentul va putea da un raspuns daca Romania are sau nu nevoie acum de o astfel de lege-, a spus Dumitrescu. Este de asteptat ca pesedistii sa se pronunte impotriva acestei initiative, in conditiile in care ea ii vizeaza in primul rand pe Iliescu, Cozmanca & Comp., sub pretextul ca nu este o prioritate legislativa. Social-democratii au mai criticat si politica guvernului in domeniul sanatatii, Dumitrescu acuzandu-l pe ministrul de resort, Mircea Cinteza, ca ar fi introdus haosul in sistemul sanitar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















