Home Politic Dan Diaconescu îl sufocă pe Ponta în colegiul din Gorj

Dan Diaconescu îl sufocă pe Ponta în colegiul din Gorj

DISTRIBUIŢI

Dacă Ponta spera să-și facă o campanie aleasă în județul Gorj, mergând braț la braț cu șeful Parlamentului European, Martin Schulz, planurile acestuia pot suferi un deranj semnificativ. Nu doar pentru că gorjenii de rând nici măcar nu știu cine este Schulz, ci pentru că la ei în județul va merge un personaj care le poate vorbi pe limba lor – Dan Diaconescu. Astfel, patronul OTV și-a anunțat ieri, în ultima zi a depunerii listelor la BEC, intenția de a candida ca membru al PP-DD în același colegiu cu șeful PSD, Victor Ponta. Candidatura lui Diaconescu nu vine deloc ca o surpriză, deoarece acesta a anunțat în timpul scandalului Oltchim că va merge oriunde să candideze împotriva lui Victor Ponta și că nu îi este frică de notorietatea acestuia. Astfel, patronul OTV Dan Diaconescu candidează la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Președintelui PP-DD, Simona Man, a declarat ieri pentru România TV, că organizația Gorj, unde este posibil să se înscrie și Dan Diaconescu, cuprinde în jur de 14.000 de membri. Imediat, în apărarea lui Ponta a sărit noul „soldat” de încredere al USL-ului, Gigi Becali. Acesta a spus că dacă Diaconescu se va înscrie în colegiul unde va candida și Ponta, acesta va merge și va face campanie pentru premier în Gorj. Cu altfel de personaje în colegiul 6 din Gorj show-ul va fi garantat!

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.