Ministrul industriilor, Dan Ioan Popescu, sustine ca restructurarea mineritului continua sa fie una dintre prioritatile mandatului sau in fruntea acestei institutii. Abordand o perspectiva noua, Dan Ioan Popescu sustine: -Vreau sa cresc investitiile in zona mineritului, care vor avea drept efect cresterea productivitatii si imbunatatirea in mod substantial a conditiilor de munca ale minerilor-. Prin urmare, ministrul industriilor nu mai are ca obiectiv pricipal in aceasta ramura inchiderea minelor, estimand chiar ca, in perioada 2004-2005, -reducerea de personal va fi de sub 10%- in acest sector. In ceea ce priveste strategia Guvernului in domeniul industriei metalurgice, Dan Ioan Popescu afirma ca -s-a realizat un plan de restructurare care nu porneste de la forma de proprietate, ci de la necesarul pietei interne, pietei europene si de la tendintele pe plan mondial-. In acest context, ministrul industriilor sustine ca in procesul de privatizare -nu pretul de vanzare este important ci investitiile de dupa, care sunt fundamentale-. In plan politic, Dan Ioan Popescu nu se arata dispus sa renunte la presedintia filialei Bucuresti a partidului in favoarea membrilor PSDR, in cadrul procesului de fuziune a celor doua partide.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















