In noua sesiune parlamentara, Partidul Democrat va avea din nou grup parlamentar in Camera Superioara a Parlamentului. Ieri, membrii Biroului Permanent au decis sa accepte decizia Curtii Constitutionale, care recomanda nu numai reinfiintarea grupului parlamentar al PD, ci si refacerea regulamentului de functionare a Senatului. Astfel, de la 1 septembrie, cand va incepe noua sesiune parlamentara, democratii vor redobandi locurile in structurile de conducere ale Senatului, precum si cele de la nivelul Comisiilor Permanente stabilite potrivit algoritmului parlamentar. PD isi va recupera locul de secretar al Biroului Permanent, cel de presedinte al Comisiei de Munca si Protectie Sociala, precum si cele doua functii de secretar in cadrul a doua Comisii Permanente. Reinfiintarea grupului parlamentar al PD va avea loc, potrivit presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, dupa ce la nivelul institutiei pe care o conduce se vor produce toate inlocuirile de senatori generate de recentele alegeri locale. -Dupa ce vor fi inlocuiti toti senatorii care au decis sa ramana in cadrul structurilor locale in care au fost alesi la alegerile locale, se va reinfiinta si grupul PD-, a anuntat presedintele Senatului. In ceea ce priveste regulamentul de functionare, Nicolae Vacaroiu a aratat ca acesta se afla deja in lucru la Comisia Juridica si are nu mai putin de 143 de pagini. Totodata, acesta a declarat ca pana la sfarsitul lunii septembrie vor trebui elaborate si adoptate atat proiectul de lege privind statutul parlamentarului, cat si cel referitor la statutul functionarului parlamentar. In legatura cu primul proiect de lege, Nicolae Vacaroiu a declarat ca va solicita liderilor de grup implicarea lor pentru a evita transformarea acestui subiect in unul electoral. -Voi transmite liderilor de grup ca astept propuneri pentru a evita sa transform acest subiect intr-unul de campanie preelectorala sau electorala. Nu doresc sa facem o lupta politica, ci sa iasa o lege buna-, a declarat presedintele Senatului. De asemenea, acesta a aratat ca nu este de acord ca acest proiect sa cuprinda drepturi speciale pentru parlamentari, cum ar fi pensii speciale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















