-Apelul la unitatea PNL era mai bine receptat daca venea din afara institutiei prezidentiale-, a interpretat vicepresedintele PD, Cezar Preda, indemnul PNL lansat de Theodor Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica, facand referire la pozitia de consilier prezidential al lui Stolojan. Preda a spus insa ca respecta apelul lansat de cei trei liberali privind unitatea Partidului National Liberal si relansarea acestei formatiuni politice in tandem cu PD. -Il cunosc pe consilierul presedintelui Romaniei si sunt convins ca toate argumentele sale se bazeaza pe studii ce vizeaza exclusiv doctrina liberala si perspectiva catre care se indreapta Alianta D.A. PNL-PD-, a mai spus vicepresedintele democrat. Cezar Preda a mers dupa sloganul ca era mai bine daca Musca, Stolojan si Stoica nici usturoi nu mancau si nici suspiciuni la adresa lor nu existau. -Suspiciunile potrivit carora Traian Basescu ar sta in spatele asa-zisului atac al celor trei impotriva actualei conduceri a PNL nu ar fi existat daca mesajul ar fi venit din afara institutiei prezidentiale-, a precizat democratul. Preda s-a declarat convins ca Theodor Stolojan va alege -cea mai buna solutie in perspectiva relansarii PNL si a Aliantei D.A.-. Cei trei liberali au lansat acest apel la unitate la inceputul saptamanii, dar in acelasi timp au acuzat actuala conducere a PNL ca prin limbaj suburban si prin lipsa de strategie a condus partidul la 13% in sondaje. Theodor Stolojan si Mona Musca sunt considerati apropiati ai sefului statului, primul fiindu-i si consilier, iar Valeriu Stoica este cel care a pritocit ideea aliantei dintre PNL si PD, fiindu-i cunoscuta atitudinea potrivnica la adresa actualei conduceri a liberalilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















