Home Politic Deputatii vor da socoteala pentru fiecare vot exprimat

Deputatii vor da socoteala pentru fiecare vot exprimat

DISTRIBUIŢI

Alegatorii vor putea verifica cum stau deputatii la capitolul consecventa in ceea ce priveste respectarea promisiunilor electorale si a declaratiilor politice facute in fata camerelor de filmat.

Votul nominal, definit ca inregistrarea si publicarea votului fiecarui parlamentar atunci cand acesta voteaza deschis, in plen sau in cadrul comisiilor sau al Biroului Permanent, figureaza deja in cadrul amendamentelor aduse regulamentului Camerei Deputatilor, urmand a fi supus votului plenului acestui for.

Potrivit proiectului de regulament al Camerei Deputatilor, parlamentarii nu vor mai avea posibilitatea de a se ascunde in spatele votului secret sau al votului la gramada, prin ridicarea mainii, atunci cand in plenul forului legislativ se discuta chestiuni delicate. La propunerea Institutului pentru Politici Publice (IPP), liberalii Dan Motreanu si Mircea Iustian au introdus in proiectul de regulament un articol care prevede ca votul exprimat de fiecare deputat prin ridicarea mainii sau cu cartela electronica va fi publicat pe site-ul forului legislativ si in -Monitorul Oficial-, astfel incat sa se poata tine o evidenta a modului in care alesii se pronunta asupra diferitelor proiecte de lege, de-a lungul intregului mandat. Motreanu a precizat ca in acest fel se face un prim pas spre responsabilizarea parlamentarilor, in pregatirea introducerii votului uninominal. Acelasi sistem va fi introdus si in cazul consilierilor judeteni si locali, cu prilejul modificarilor la Legea administratiei publice locale.

Experienta arata ca o asemenea prevedere ar fi mai mult decat necesara, in conditiile in care au fost numeroase situatiile in care anumiti deputati au spus una si au votat alta, cel mai elocvent exemplu fiind dezbaterile privind noile formulare ale declaratiilor de avere si interese. In cadrul Comisiei pentru regulament, reprezentantul PSD a avut rezerve fata de aceasta propunere, sub pretextul ca publicarea listelor cu voturile exprimate de fiecare deputat ar presupune costuri destul de mari. Decizia finala va fi luata de catre plenul Camerei Deputatilor, o data cu dezbaterea proiectului de regulament.

Reprezentantii IPP au precizat ca s-a profitat de noul termen de depunere a amendamentelor pentru proiectul noului regulament al Senatului, existand speranta ca si in cadrul acestui for legislativ sa fie adoptate prevederile privind votul nominal.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.