Despre necesitatea lustratiei

Daca in privinta fostei Securitati guvernarile romanesti de dupa decembrie *89 s-au mai invrednicit sa intreprinda ceva cercetari, sa dea o lege schioapa ce a nascut o institutie muta si chioara (vezi CNSAS!), sa manipuleze dosare aparute sau disparute pe cai asa-zis oculte, ei bine, in privinta fostei nomenclaturi comuniste, la nivel de institutii ale statului, oficial deci, nu s-a intamplat nimic, singurii care au urlat in desert fiind ziaristii si unii -nebuni- din societatea civila. Cum altfel, cand marginalizatul tovaras Iliescu, fost prim-secretar judetean pe la Timis si Iasi, fost sef al tineretului comunist din RSR, si-a -asumat dificila sarcina a umplerii vidului de putere-, imediat dupa decembrie *89 si pana in zilele nostre, raposatul Barladeanu, marginalizat si el prin PCR, a condus -Marea Adunare a Senatului- in primii ani dupa evenimentele din decembrie, iar o droaie de trepadusi, de activisti din nomenclatura comunista de gradul doi si trei au invadat toate partidele politice rasarite in Romania democratica. Cat despre mult-scandatul punct 8 de la Timisoara, prin care se cerea fostilor nomenclaturisti comunisti sa nu se implice in viata politica timp de cinci sau chiar 10 ani, acesta a fost -scos in afara legii- de autoproclamatul Front al Salvarii Nationale, condus de emanatul tov. Iliescu si controlat de fosti nomenclaturisti si securisti -de bine-, pentru care revolutia s-a terminat o data cu lichidarea Ceausestilor. Iliescu si gasca lui tovaraseasca nu voiau decat -un socialism cu fata umana-, iar cand poporul roman si toata conjunctura internationala le-a atras atentia ca revolutia maghiara, -primavara de la Praga-, sindicatul Solidaritatea si Perestroyka sunt de domeniul trecutului (comunismul trebuind sa fie -umanizat- cam prin anii *80 cand tov. Iliescu se dedulcea in -marginalizare si dizidenta-, imbarbatand intelectualii si artistii decimati si cenzurati cu zambete discrete prin colturile mai putin luminate ale foaierelor teatrelor si salilor de concert, ori ascuns in mijlocul microbistilor pe stadioane), Iliescu a ordonat revolutie cu orice pret. Au fost disponibilizate pe loc o multime de posturi de teroristi, s-a calculat de catre activul FSN coordonat de Brucan, Voican, Magureanu si alti -experti- ca pentru -sensibilizarea- romanilor e nevoie de consemnarea in juranalele -TVR libere- a 60 de mii de morti, s-a incercat ornarea activului FSN cu ceva disidenti autentici si personalitati reale (si partial s-a reusit), FSN a fost declarat partid politic, iar tov. Iliescu a -decretat- pluralismul politic, dupa care s-a creat un parlament ad-hoc, unde sa incapa cine vrea si cine nu (dar controlat si asta de -oamenii de bine- si condus de -ultimul pe lista-, tov. Iliescu), iar in subsidiar si pentru orice eventualitate n-a fost uitat nici principiul luptei de clasa, securistii de bine incepand antrenarea minerilor.

Fenomenul Pietei Universitatii ar fi trebuit sa aiba loc in CPUN, unde alaturi de Legea electorala trebuiau dezbatute si aprobate o lege a lustratiei si crearea unui CNSAS (implicit sigilarea arhivelor fostei Securitati). Atunci!