Liderii cu renume din PNL le-au transmis democratilor, in cadrul unei dezbateri pe tema identitatii liberale in Romania, ca doctrina PNL nu se discuta. Cu doua zile inainte de sedinta Biroului Permanent al PNL, unde liberalii vor dezbate proiectul fuziunii cu PD, lideri marcanti ai partidului condus de Tariceanu au respins ideea fuziunii cu -aripa lui Basescu-. Pe rand, alaturi de Tariceanu, liberalii Radu Campeanu, Mircea Cinteza, Crin Antonescu, Mircea Ionescu Quintus, Paul Pacurar si Norica Nicolai au subliniat ca fuziunea nu este dorita in interiorul PNL. Tariceanu a spus ca unul dintre motive il reprezinta momentul ales pentru realizarea fuziunii. -A fost un moment foarte bun dupa alegeri, dar s-a consumat pentru ca PD nu stia ce sa faca-. Liderul PNL a sugerat ca fuziunea nu ar fi posibila si datorita mentalitatii membrilor PNL, care nu ar putea imbratisa o alta doctrina. -Un singur lucru stiu sigur: atitudinea e puternic prezenta in mintile tuturor liberalilor-, a spus Tariceanu, care a adaugat ca o dezbatere asemanatoare, dar si cu participarea PD, -ar fi foarte constructiva-. Varujan Vosganian a fost singurul liberal prezent la dezbatere care si-a exprimat pozitiv dorinta de fuziune. Liberalul din Comitetul Executiv PNL a atentionat asupra pericolului pe care actualele sondaje il indica. Vosganian a spus ca -in formula actuala, PNL risca sa ajunga partidul al doilea si sa se bucure de mai putina autoritate-. Liberalul a subliniat ca -singuri, nici PNL, nici PD nu vor avea puterea sa lupte cu PSD- si a opinat ca -PNL trebuie sa isi extinda spectrul ideologic-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















