Home Politic Din ciclul povesti cu talc electoral – cei 101 dalmatieni ai PSD

Din ciclul povesti cu talc electoral – cei 101 dalmatieni ai PSD

DISTRIBUIŢI

Tinerii aliantei D.A., care candideaza pe locuri eligibile pentru parlament, sunt suparati ca pesedistii incearca sa discrediteze ideea de reinnoire a clasei politice prin simulacrul de alegeri interne. Cei 10 candidati liberali si democrati au gasit ieri un mod inedit de a arata ca scrutinul din partidul de guvernamant, prin care acesta va desemna aspirantii la un loc in forul legislativ, este o mascarada. Ei au iesit in fata Palatului Parlamentului, viitorul lor loc de munca, si i-au dat lui Stelian Tanase, in calitate de reprezentant al societatii civile, un plic cu numele celor 100 de pesedisti compromisi politic care vor figura pe liste. Liberalul Cristian Boureanu sustine ca cei 100 de dalamatieni sunt oameni -patati- care au fost implicati in tot felul de scandaluri si care sunt incompatibili cu statutul de parlamentar, insa au fost impusi pe liste de conducerea centrala a partidului. Toata tevatura alegerilor interne nu are nici o relevanta in conditiile in care, indiferent de votul membrilor PSD, cei 100, plus Ion Iliescu, au deja asigurat un loc pe listele electorale. Plicul sigilat va fi desfacut de catre Stelian Tanase, in prezenta presei, dupa ce pesedistii vor face cunoscut rezultatul scrutinului din 5 septembrie. Boureanu a mai spus ca partidul de guvernamant pretinde ca promoveaza tinerii, in timp ce se prezinta cu aceiasi oameni vechi precum Octav Cozmanca, Serban Mihailescu, Viorel Hrebenciuc sau cu Ion Iliescu. Cei 10 liberali si democrati au facut o demonstratie privind modul in care pesedistii vor sa reinnoiasca clasa politica afisand un poster cu un Iliescu tanar si zambitor, de pe vremea cand acesta participa la alegerile Frontului Democratiei Populare din 7 martie 1965. Ei mai spun ca circul alegerilor interne din partidul aflat la putere se realizeaza pe bani publici pentru ca cei implicati, oameni cu functii in stat, folosesc logistica institutiilor la care lucreaza.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.