Ministrul comunicatiilor, Nagy Zsolt, si deputatul UDMR Kelemen Hunor au anuntat ca vor propune conducerii Uniunii ca demnitarii UDMR care au colaborat cu Securitatea si au avut dosare de retea sa faca pasul inapoi si sa renunte la functii. Cei doi udemeristi au avertizat ca trebuie facuta o distinctie clara intre cei care au avut dosar de retea si cei care au avut dosar de urmarire, pentru ca exista interese de creare a unei confuzii. -Trebuie facuta o distinctie clara intre cei care au colaborat si cei care au fost urmariti, intre calai si victime-, a explicat Kelemen Hunor. De cealalta parte, Zsolt Nagy sustine ca printre cei care au interese sa creeze confuzie sunt persoane care au contribuit la publicarea listei de 29 de parlamentari banuiti de colaborare cu Securitate sau cei care au astfel de informatii cu cateva zile inainte de CNSAS. In opinia deputatului Kelemen Hunor, lustratia trebuie sa porneasca de la presedintele Romaniei pana la ultimul primar din cea mai mica localitate. Potrivit acestuia, abia atunci se va putea spune ca s-a procedat corect si principial. Kelemen Hunor a spus ca isi va face public dosarul de urmarire indata ce il va lua de la CNSAS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















