Home Politic Don Juan Varujan nu lasă la greu femeile din partid

Don Juan Varujan nu lasă la greu femeile din partid

DISTRIBUIŢI

?ê?£i liberal, și economist-pianist și poet-scriitor și devreme acasă, Varujan Vosganian este cel mai de nădejde liberal pentru doamnele din acest partid, dar și pentru unii foști prefecți ajunși în prezent consuli în Franța. Un fel de „le știe pe toate și nu face nimic bine”. Fost ministru în cabinetul lui Tăriceanu pe vreme când „economia duduia”, Varujan a rămas, după anii de guvernare, mai mult cu o imagine de Don Juan de Prefectură decât cu performanțe de mare finanțist, deși nu a încetat niciodată să-și dea cu părerea vizavi de acest domeniu care i s-a dovedit mai degrabă o enigmă. Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Timișoara, că va încerca să participe la campaniile electorale din toate localitățile unde candidații PNL la alegerile locale sunt femei. „În programul meu voi încerca să acopăr toate localitățile unde PNL are candidați doamne la funcția de primar. Nu pot să nu observ o oarecare mâhnire că din 1990 încoace nu am avut nicio femeie nici măcar în turul al doilea la funcția de primar al vreunui municipiu din România”, a spus Vosganian. El a afirmat că o situație similară se regăsește și în ceea ce privește consiliile județene. "Aceeași situație se găsește și în privința consiliilor județene cu o singură excepție, județul Mureș, nicio femeie nu a fost creditată cu șanse reale. Candidații femei au fost creditați mai degrabă cu un anumit handicap", a spus Vosganian, renumit pentru aparițiile în presă legate de relații cu diverse femei.

Înțepături la Crin

Pentru a completa șirul de lingușeli ieftine de Don Juan de Erevan, Varujan a declarat, la începerea Congresului femeilor liberale, că dacă PNL ar fi condus de o femeie, bărbații nu ar mai întârzia la ședințe, iar liberalii ar avea mai multă încredere în președintele PNL cu aluzie la Crin Antonescu. „În al doilea rand, am lăsa deoparte limbajul anecdotic și capricios, iar membrii PNL ar avea foarte multă încredere în președintele PNL. Firește, a discuta în această clipă despre astfel de lucruri nu înseamnă a da lovituri de stat în PNL, ci înseamnă să visăm frumos”, a susținut Varujan Vosganian. El a mai spus că o femeie are mai multe calități decât un barbat. "O femeie poate conduce mai bine decât un bărbat. Experiența ultimelor 20 de ani a arătat că femeile sunt mai puțin vulnerabile la vicii de tot felul, începând cu viciile de comportament și de limbaj și terminând cu viciile de caracter. La noi, s-a întâmplat un lucru extrem de straniu – în 20 de ani femeile nu au avut acces la posturile eligibile de mai largă amploare. Mă refer la primăriile capitalelor de județ, la Consiliile Județene sau la președinția României”, a mai explicat liberalul. Problema credibilității la Antonescu a fost ridicată de Vosganian și în toamna trecută atunci când acesta din primă a sugerat că acest tandem de la conducerea USL trebuie să se înconjoare de personalități. La numai o lună de zile de la aceste declarații, Varujan Vosganian a fost surprins dormind în timpul discursurilor lui Ponta și Crin. Fostul ministru s-a trezit doar de câteva ori, și doar atunci când i-a căzut capul pe spate.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.