De ieri a început o perioadă, scurtă, în care Parlamentul poate crea o premieră în cariera sa de 17 ani. În funcţie de felul în care va înţelege să pună în scenă textele care i s-au înmanat, preşedintele Romaniei va fi suspendat sau nu.
Legislativul are de ales între o interpretare pasională, plină de ură, şi una raţională. Pe holurile Casei Poporului atmosfera este încrancenată. Foarte mulţi vor să-i demonstreze lui Traian Băsescu faptul că, într-o democraţie, împreună cu Guvernul, majoritatea clasei politice dictează, inclusiv destinul pe termen scurt al şefului statului. Din acest punct de vedere, PD şi PLD sunt o minoritate visătoare şi naivă, care nu şi-a făcut temele, şi nu au nicio legătură cu şefii clasei.
Pe de altă parte există adepţii raţiunii pragmatice. Care spune că, scos în faţa poporului, Băsescu va fi dezlegat şi repus în Palat. Că un astfel de deznodămant ar fi distrugător pentru imaginea instituţiei. PSD nu are deocamdată un prezidenţiabil. Drept urmare, statisticienii, printre care se numără majoritatea covarşitoare a liderilor de partid, preferă un vot negativ în privinţa suspendării. După următoarea schemă: PC, -pentru-, cu o parte din PSD şi PNL (Tăriceanu nu poate risca o directivă de partid împotriva lui Băsescu), PRM, -împotrivă-, alături de caţiva deputaţi ai minorităţilor. Pentru UDMR, fie votul alături de PRM, fie cel pentru suspendare, înseamnă acelaşi lucru ca impact asupra electoratului propriu. O abţinere ar fi cea mai naturală alegere. PD, PLD, PRM plus, eventual, o parte din PSD + PNL şi minorităţi ar fi suficientă pentru continuitatea mandatului prezidenţial. Mai ales că o întrerupere nu ar însemna decat posibilitatea cetăţenilor cu drept de vot de a contrazice flagrant Parlamentul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















