
După ce a promis că mărirea accizei la combustibili va merge în construcția de noi drumuri și autostrăzi, fapt ce nu s-a materializat, vicepremierul Liviu Dragnea face noi promisiuni de acest gen. De data aceasta nu publicului larg, ci primarilor din teritoriu de care are nevoie pentru a fi cât mai activi în campania electorală care urmează. Dragnea a spus la emisiunea Viața Satului, difuzată de TVR, că primarii de comune ar putea primi de anul viitor o cotă-parte din taxa pe construcțiile speciale și din redevențele plătite pentru concesionarea balastierelor. Vicepremierul Dragnea a mai spus ca spre administrațiile locale se vor îndrepta și o parte din taxele colectate de pe urma tranzacțiilor cu terenuri. El a spus că aceste măsuri fac parte dintr-un plan de dezvoltare a satelor romanești, confruntate cu lipsa utilităților și cu incapacitatea de a atrage fonduri europene pentru modernizare. Promisiunile vicepremierului vin cu două luni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, campanie în care primarii reprezintă o miza uriașă pentru mobilizarea la vot a militanților de partid.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















