În ultimele luni, tensiunile din Secuime s-au accentuat tot mai mult, ca urmare a faptului că autoritățile maghiare din cadrul administrației locale încalcă solicitările prefectului de Covasna, arborând două drapele secuiești. Pe de altă parte, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat ieri că nu are nicio intenție de a da jos cele două drapele secuiești arborate pe fațada Primăriei, în ciuda reacției negative a Prefecturii. „Cele două steaguri sunt acolo din luna decembrie, îngerașul le-a adus, și dacă le-a adus îngerașul, numai dracul le poate da jos de acolo. Eu cred că am o relație constructivă cu dl prefect și îmi doresc ca și el să se ocupe de problemele care sunt pe agenda cetățeanului și să ne sprijine în a rezolva problemele care frământă locuitorii orașului și județului“, a spus Arpad. Potrivit acestuia, în oraș a mai existat o perioadă în care prefectul și primarul se războiau pe existența sau inexistența unor steaguri. În fapt, edilul municipiului Sfântu Gheorghe nu vrea să înțeleagă că trăiește în România și pe instituțiile statului român trebuie arborat drapelul național.
Ipocrizia și revizionismul…
El a mai afirmat că drapelul secuiesc nu este al altei țări, ci este vorba despre steagul unei comunități. În opinia sa, prefectul Codrin Munteanu trebuie să ia exemplu de la colegii săi din Sibiu sau Brașov, unde există plăcuțe bilingve sau trilingve, deși minoritățile de acolo nu ajung la 20%, așa cum cere legea. „Sunt sute de localități în Transilvania unde primarii au pus plăcuțe bilingve, trilingve, chiar și în localități unde minoritatea respectivă nu are 20%“, a adăugat primarul din Sf. Gheorghe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















