Scenariile din ultima vreme pe baza viitorului Romaniei in Uniunea Europeana au fost contestate ieri de euroobservatorii romani Maria Petre si Titus Corlatean. Cu toate ca au recunoscut ca exista voci in toate grupurile Parlamentului European care cer amanarea aderarii Romaniei, cei doi si-au exprimat convingerea ca raportul de monitorizare din 16 mai va prezenta o decizie finala asupra datei in care tara noastra va deveni membru UE.
1 ianuarie 2007 a fost data ca termen sigur de aderare a Romaniei la UE de euroobservatorul PD Maria Petre, invitata la o dezbatere organizata de Biroul de informare al Parlamentului European din Bucuresti. De partea cealalta insa opozitia, prin vocea pesedistului Titus Corlatean, a admis si posibilitatea unei amanari a europenizarii, daca nu pana in 2008, pana la mijlocul lui 2007. Principalul motiv invocat de Corlatean l-a constituit faptul ca integrarea Romaniei si Bulgariei ar fi incomoda pentru unele state care asteapta sa primeasca fonduri europene importante. -Aderarea in 2007 a doua state noi este altceva decat aderarea in 2008. Este vorba pana la urma de bani si de pozitie-, a sustinut pesedistul. Solutia iunie-iulie 2007 este posibila in viziunea lui Corlatean in cazul in care decizia finala privind data aderarii Romaniei nu va fi luata in mai, ci in toamna. -Daca se va intampla asa vor exista doua impedimente: nu vom avea timp fizic sa terminam reformele si nici statele membre care asteapta raportul pentru a ratifica tratatul de aderare nu vor mai avea timp-, a explicat deputatul PSD. Cei doi euroobservatori la Parlamentul European au identificat si domeniile slabe care pot aduce Romaniei un rezultat nedorit de amanare a integrarii: agricultura si dezvoltarea regionala. Daca reprezentanta puterii a incercat sa nu pomeneasca de clauzele sectoriale de salvgardare, Corlatean a luat in calcul existenta a cel putin unei astfel de masuri. -Eu sunt optimista ca urmare a faptului ca formula folosita de Olli Rehn (n.r. – comisarul european pentru extindere) a fost ca decizia va fi una calibrata-, a concluzionat Maria Petre. Aceasta a fost aprobata de Corlatean, care a adaugat ca rezultatele sunt de fapt consecinte ale eforturilor a doua guvernari – guvernarea PSD 2000-2004 si guvernarea actuala. -Cred ca se va spune ca Romania a ajuns la o masa critica a reformelor care nu determina amanarea integrarii-, si-a exprimat si reprezentantul PSD optimismul.
Nesemnarea protocolului PSD – PRM, efect -preraport-
Chiar daca raportul Comisiei Europene va fi prezentat marti, posibilele puncte slabe pe care le va semnala si pe care politicienii le anticipeaza influenteaza deja deciziile acestora. Maria Petre a tinut sa precizeze ca intelegerile amanate din cadrul opozitiei sunt doar cateva exemple concludente in acest sens. -Primul efect al raportului de tara il constituie amanarea protocolului PSD – PRM. Apoi motiunea de cenzura anuntata de PSD nu o sa mai fie-, a declarat democrata. Corlatean a incercat insa sa o contrazica, sustinand ca depunerea motiunii de cenzura nu a fost contramandata, ci amanata pana in iunie, cand pesedistii se vor inspira din raportul de tara si vor face un text mai complet. In privinta protocolului pe care peremistii au anuntat cu surle si trambite ca il vor semna cu PSD, Corlatean a sustinut ca nu este vorba decat de o colaborare temporara, ce are ca scop succesul motiunii de cenzura. In plus, acesta a subliniat ca nu va exista niciun protocol scris intre cele doua formatiuni.
Proiecte ineficiente
Pe langa domeniile cu probleme, cei doi observatori au recunoscut ca mai trebuie umblat si la nivelul de absorbtie al fondurilor europene de care va beneficia Romania dupa aderare, la capacitatea de alcatuire a proiectelor eficiente, dar si la capacitatea de cofinantare. -Odata cu incheierea capitolelor de negociere s-au incheiat si negocierile pentru bani. Romaniei i-au revenit 30 miliarde de euro-, a explicat Titus Corlatean, care a amintit ca executivul trebuie sa profite de aceste fonduri. El a adaugat ca, in cazul aplicarii unor clauze de salvgardare sectoriale, consecintele trebuie asumate de detinatorii portofoliilor. -Vom fi in situatia in care Romania va trebui sa plateasca 1,3 miliarde de euro anual la bugetul UE si sa nu fim in stare sa aducem acesti bani in Romania-, a mai spus pesedistul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















