Home Politic Exclus din PNL, Antonie Solomon a fost numit a doua zi vicepreședinte...

Exclus din PNL, Antonie Solomon a fost numit a doua zi vicepreședinte UNPR

DISTRIBUIŢI

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, care a fost exclus joi seară din PDL, a fost numit, ieri, vicepreședinte al UNPR, prin decizia Biroului Politic Permanent Național al partidului.
"Biroul Politic Permanent Național al UNPR a decis numirea lui Antonie Solomon în funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României. Antonie Solomon a devenit membru al UNPR în urma deciziei de excludere din PDL. Primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon, și-a anunțat deja candidatura pentru un nou mandat, sub sigla Uniunii Naționale pentru Progresul României", se arată într-un comunicat al UNPR.
Antonie Solomon devine cel de-al 23-lea vicepreședinte al UNPR.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, și șase consilieri locali au fost excluși din PDL la propunerea viceprimarului Marinică Dincă, lider al PDL Craiova, Solomon declarând, ieri, că la baza acestei decizii stă "un grup de interese".

Propunerea de excludere a celor șapte a fost votată, joi seară, de către Biroul Permanent Local al PDL Craiova și a fost făcută de către Mărinică Dincă, președintele PDL Craiova și viceprimar al municipiului. Acesta a fost nemulțumit de faptul că cei șase consilieri locali, printre care și viceprimarul Teodor Sas, au votat, joi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Craiova organizată pentru aprobarea bugetului pe acest an, toate proiectele lui Antonie Solomon, care a anunțat în urmă cu o jumătate de an că la alegerile locale din 2012 va candida pentru încă un mandat de primar din partea UNPR.
Ceilalți consilieri locali excluși sunt: Dorel Marinescu, Gheorghe Albăstroiu, Iulian ?ê?£tefănescu, Radu Marin și Constantin Ursu. Aceștia au votat pentru proiectele de finanțare a regiilor din Craiova propuse de Solomon și împotriva amendamentelor propuse de Dincă, cum ar fi cel pentru suplimentarea bugetului Regiei de Transport Craiova cu încă șase milioane de lei.
Solomon a organizat, vineri dimineață, o conferință de presă în care a anunțat această decizie și a spus că la baza acesteia stă "un grup de interese".

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.