
Chiar dacă până acum a înregistrat doar eșecuri în toată țară, a venit și rândul primarului Aradului, Gheorghe Falcă, să câștige o bătălie în cursa internă pentru desemnarea candidatului intern în cursa pentru Cotroceni de anul viitor. În această competiție, Falcă se confruntă cu prim-vicele PDL, Cătălin Predoiu care a câștigat deja în mai multe regiuni ale țării. Democrat-liberalul arădean Gheorghe Falcă a fost preferat de cei peste 14.000 de membri ai PDL din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, respectiv 50,80% dintre alegători, care au participat, sâmbătă, la desemnarea candidatului din partea acestui partid pentru alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat al PDL Timiș, în Regiunea de Vest, care cuprinde județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, au votat peste 14.000 de membri de partid, pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidențiale. Gheorghe Falcă a declarat, la Timișoara, că deși el a considerat inițial că membrii PDL Arad nu ar trebui să voteze în cadrul acestui scrutin, având în vedere că el este arădean, organizația națională a partidului a decis contrariul.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















