UDMR nu va sprijini referendumul local pentru autonomia teritoriala a Ţinutului Secuiesc. Desi a declarat ca doreste sa colaboreze cu Consiliul National Secuiesc (CNS) pentru obtinerea autonomiei judetelor in care maghiarii sunt majoritari, presedintele Uniunii, Marko Bela, a spus ca formatiunea sa se delimiteaza de actiunile de acest tip ale secuilor radicali. Motivul pentru care liderul maghiar a criticat demersurile presedintelui CNS, fostul senator Csapo Joszef, este lipsa legislatiei care sa dea greutate unor asemenea actiuni. Refuzul lui Marko Bela de a sprijini demersurile CNS a accentuat divergentele traditionale din maghiarime, dintre radicali si moderati.
In urma discutiei de ieri cu Marko Bela, Csapo Joszef a constatat ca cele doua conduceri au avut si au divergente -destul de profunde, care genereaza conflicte-. Desi liderii celor doua formatiuni maghiare, UDMR si CNS, au recunoscut c, autonomia teritoriala a Ţinutului Secuiesc este telul comun al celor doi, Marko Bela si Csapo Joszef nu au ajuns la un numitor comun in privinta cailor care trebuie urmate pentru obtinerea autonomiei.
In opinia organizatiei conduse de Csapo Joszef, pasii in procesul concret pentru obtinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc nu mai sufera amanare. De cealalta parte, presedintele UDMR, Marko Bela, vrea mai intai modificarea cadrului legislativ.
Csapo Joszef nu renunta la consultarile populare
CNS considera in continuare ca mijloacele parlamentare nu sunt suficiente pentru obtinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, asa cum sustine liderul UDMR Marko Bela. Totusi, Csapo Joszef a declarat ca va decide pe 4 noiembrie, dupa ce la varful acestui for vor fi analizate criticile formulate de Marko Bela, care vor fi pasii de urmat.
Dupa ce s-a lovit de refuzul UDMR, liderul secuilor a aratat ca nu va renunta la proclamarea autonomiei prin glasul poprului, avand doua solutii: referendum local in urma initierii si organizarii lor de catre autoritatile administratiei publice locale si judetene sau, in cazul in care aceasta esueaza, referendumul intern, independent.
-A venit timpul realizarii unitatii mult vehiculate. In vederea faptelor concrete, a organizarii referendumului, CNS a oferit o relatie de parteneriat tuturor organizatiilor civice si politice, bisericilor-, a fost pozitia pe care a adoptat-o Csapo Joszef la intalnirea de ieri cu presedintele UDMR. La finalul intalnirii, liderul CNS a spus ca nu ii intelege pe cei care contesta demersurile sale, nefiind nici o lege care sa le interzica secuilor organizarea unui referendum.
Marko: primarii, consiliile UDMR nu vor sprijini aceasta initiativa
Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca Uniunea va milita consecvent pentru autonomia teritoriala a Ţinutului Secuiesc, insa numai prin cai parlamentare. -Astazi (vineri – n.r.) am discutat cu conducerea Consiliului National Secuiesc si in mod clar le-am spus ca suntem de acord cu dezideratul autonomiei teritoriale, ca vrem colaborarea in scopul realizarii acestui deziderat, dar nu sustinem initierea unui asemenea referendum, pentru ca in Romania nu exista cadrul legal pentru asemenea referendum. Primarii, consiliile UDMR nu vor sprijini aceasta initiativa, dar acest lucru nu inseamna ca nu am oferit colaborarea CNS si nu vom colabora in legatura cu anumite deziderate-, a declarat Marko Bela dupa intalnirea de la Targu Mures.
Liderul maghiar a precizat ca UDMR incearca, pentru a realiza dezideratele sale, sa colaboreze in primul rand cu partidele romanesti si apoi cu toate curentele, gruparile si asociatiile civice din comunitatea maghiara. In acest sens, UDMR nu concepe realizarea acestor deziderate prin alte instrumente, in afara cailor parlamentare, prin modificarea cadrului legislativ existent.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















