Strângerea cu ușa este un obicei pe care Felix l-a deprins cel mai probabil de pe vremea când colabora cu Securitatea. Pentru că doar „trebuia să mănânce și el o pâine”, după cum singur recunoștea. Acest obicei devine tot mai vizibil în cadrul coabitării politice cu PSD, partid care se dovedește a fi din ce în ce mai egal între egali. Mai pe românește, PSD-ul cocoțat la vârful guvernării își face parte cu mai multe funcții în noul aparat, lăsând deoparte paritatea protocolară. Mai mult, pentru PC-ul lui Felix nu mai rămân decât mici firimituri de la masa bogaților PSD și asta îl scoate din sărite pe varanul-șef. Astfel, el a dat ordin de zi pe unitatea Jurnalul să îl atace pe Ponta cu mizerii de când acesta era doar un „mucos” și nu conducea Executivul. Ponta a făcut atunci imprudența unui politician necopt la minte și s-a apucat să discute, la un interviu, cu Marius Tucă, despre cum a crescut el printe golanii de la Gara de Nord și cu îi place „Paraziții”. În special melodia „De ziua ta”. „Cunoscătorii” știu despre ce este vorba. Interviul făcut mai mult la mișto de Ponta cu aghiotantul lui Felix, Marius Tucă, a creat atunci mare scandal, deoarece Tucă a „omis” să-l mai cenzureze. Atunci, Ponta a pus mâna pe telefon și a sunat la „Jurnalul” care ulterior la cenzurat pe site. Dar asta nu-l împiedica nici acum pe varan să ordone, în coșmelia sa, ca lui Ponta să îi fie arătată pisica atunci când are el vreun interes. Tocmai pentru asta, interviul deocheat a fost pus la index și a fost republicat ieri de Jurnalul. Cu trimitere la blog-ul lui Tucă, chipurile. Postare îl îngroapă și mai tare pe Ponta deoarece titlul, scos din context, îl citează pe Ponta dându-și cu părerea despre Udrea: „Elena Udrea va avea o carieră politică în ascensiune”. Implicit se induce ideea că Ponta o admira pe Udrea, fapt care îl cam bagă în gura lupului. „Într-un interviu neconvențional cu Marius Tucă, Victor Ponta recunoaște că pleacă urechea la gura târgului pentru a fi pregătit în lupta politică. L-a băgat în politică o sarcină, iar despre el, Victor Ponta mai spune că a copilărit la Gara de Nord, că este încă băiatul mamei, care îl mai dojenește, dar care niciodată nu i-ar da cu oul de Paște în cap, îi place trupa "Paraziții" și are un CD în mașină cu celebrul vers al trupei" Să sugi p…a de ziua ta". Nu folosește însă limbajul trupei, dar îi apreciază mesajul, care îl reprezintă”, scrie Jurnalul despre interviu de acum doi ani cu Ponta. În mod cert, lui Felix nu i-a ieșit pasența pe funcții iar avertismentul către Ponta este unul evident. Oare, ce-ar mai putea publica Jurnalul în viitor despre liderul PSD?
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















