După ce luni de zile Antenele lui Felix s-au folosit de învățătoarea Cristiana Anghel, în înțelegere cu aceasta, pentru a arată că guvernarea Boc omoară oamenii cu zile, acum aceasta în sfârșit își va primi tainul. Este vorba despre un loc eligibil pe listele Partidului Conservator (PC) într-un colegiu călduț din sectorul 4 al Bucureștiului păstorit de primarul Piedone. Astfel, dom profesor Felix, așa cum este alintat de subalternii să slugarnici pe holurile Antenelor, scoate la înaintare doi „colegi” în acest sector: pe Dinu Giurescu și pe învățătoarea grevistă a foamei Cristiana Anghel. Reamintim că l-a convins pe istoricul Dinu Giurescu la începutul acestei săptămâni să candideze pentru un post de deputat în colegiul său senatorial, Colegiul 19 din sectorul 4 al Capitalei. Ulterior, președintele fondator al PC a convins-o să facă același lucru pe învățătoarea Cristiana Anghel, cea care s-a aflat în greva foamei timp de 70 de zile pentru respectarea unui principiu democratic fundamental – aplicarea unei legi în vigoare. Aceasta va candida pentru colegiul de senator de Dolj rezervat PC. „Responsabilitatea civică a doamnei învățătoare Cristiana Anghel va oferi o necesară lecție de responsabilitate și va demonstra că băncile Parlamentului sunt pentru muncit, pentru construit, pentru gândit, nu pentru dormit. Le mulțumesc amândurora că au crezut în acest proiect și și-au asumat misiunea extrem de dificilă de a reda Parlamentului credibilitatea și prestigiul. De acum, vom lăsa faptele să vorbească. În fond, fiecare om este egal cu propriile realizări", a subliniat președintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Ori de câte ori a avut nevoie, învățătoarea a intrat mereu în jocurile lui Felix pentru a încerca să atragă simpatie din partea unui anumit segment de populație, manipulând, la fel cu o făcea și Felix pe vremea Securității, mințile telespectatorilor Antenelor. Astfel, Cristina Anghel s-a făcut din nou că intră în greva foamei la mijlocul lunii iulie, de data asta invocând ingerințe interne din partea șefului CE, Jose Manuel Barroso.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















