
După pe Bruxelles a spus clar și răspicat în ultimul raport MCV că politicienii cercetați ar trebui să se dea la o parte din cadrul demnităților pe care le ocupă, miniștii USL continuă sfidarea acestora, dar și a opiniei publice din România. Ministrul liberal Relu Fenechiu, cercetat penal în dosarul „Transformatorul”, consideră că nu este incompatibil cu funcția de ministru și declară că în nicio lege din România nu scrie așa ceva, el precizând din nou că este trimis în judecată pentru o faptă de complicitate la abuz în serviciu "și atât". "Punctul meu de vedere oficial este că eu consider că nu sunt incompatibil cu această funcție. Faptul că sunt trimis în judecată pentru o faptă de complicitate la abuz în serviciu și atât, de pe vremea când nu eram nici ministru, nici măcar parlamentar…nu scrie în nicio lege din România că eu sunt incompatibil cu această funcție", a spus Fenechiu, în urma raportului prezentat de Comisia Europeană. Întrebat de jurnaliști dacă pentru imaginea țării "dă bine", Fenechiu a răspuns: "Câte nu dau bine pentru imaginea țării, câte dau mult mai rău…".
Comisia Europeană așteaptă să constate în continuare progrese în ceea ce privește independența justiției, dar și ca politicienii să ofere un exemplu "dându-se la o parte" atunci când există acuzații de corupție sau decizii privind integritatea, a declarat, luni, președintele CE, Jose Manuel Barroso, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















